Singur pe Lume [eBook]

Pentru a supravieÅ£ui, Jérôme Barberin îÅŸi vinde mai întâi vaca, apoi în schimbul sumei de 40 de franci, îl trimite pe Rémi să lucreze pentru o trupă de actori ambulanÅ£i condusă de un anume Vitalis.

După lungi momente de suferinţă, cauzate de pierderea unor prieteni dragi, precum maimuÅ£a ÅŸi câinii alături de care lucrase în trupa lui Vitalis pentru două luni, Rémi ajunge în casa unui grădinar din Gentily. Acesta avea doi băieÅ£i ÅŸi două fete, între care Lise, care nu putea vorbi. Cu toate acestea, Rémi se îndrăgosteÅŸte de ea, după ce, zile la rând, fata a stat la căpătâiul lui ÅŸi l-a îngrijit, ajutându-l să se întremeze după o congestie pulmonară.

În final, Rémi reuÅŸeÅŸte să depăşească toate obstacolele pe care viata i le aÅŸterne ÅŸ să-ÅŸi întemeieze o familie alături de Lise care, între timp, îÅŸi recăpătase graiul.

Citate din ”Singur pe Lume”

Dacă trăieÅŸti prezentul, repari trecutul ÅŸi câÅŸtigi viitorul.

InteligenÅ£a nu este cu adevărat apreciată decât prin comparaÅ£ie.

Sunt momente în care inima vede mai bine ÅŸi mai departe decât ochii cei mai ageri.

Cu atenţie şi cu ascultare ajungi să faci orice.

Frica paralizează inteligenţa.

Cât de sărac este graiul buzelor faţă de cel al ochilor. Cât de reci ÅŸi goale sunt cuvintele în comparaÅ£ie cu ochii.

Primele Pagini

Sunt un copil găsit. Dar, până la opt ani, am crezut că, asemenea celorlalÅ£i copii, am o mamă, căci, atunci când plângeam, o femeie mă strângea cu atâta drag în braÅ£ele ei, încât lacrimile mi se opreau imediat.

Niciodată nu m-am culcat fără ca această femeie să vină să mă sărute ÅŸi, când vântul de decembrie lipea zăpada de geamurile albite de ger, ea îmi lua picioarele între palme ÅŸi mi le încălzea, cântându-mi un cântec ale cărui versuri ÅŸi melodie mi le mai aduc puÅ£in aminte.

Când păzeam vaca pe marginea drumurilor sau prin mărăciniÅŸuri ÅŸi eram prins de câte-o ploaie rapidă, ea venea înaintea mea în grabă ÅŸi mă obliga să mă ascund sub poala fustei de lână pe care ÅŸi-o ridica pentru a-mi acoperi capul ÅŸi umerii.

În fine, când mă certam cu vreun prieten, mă punea să-i povestesc necazurile mele ÅŸi aproape întotdeauna mă consola sau îmi dădea dreptate.

Din această cauză ÅŸi din multe altele, datorită felului în care-mi vorbea, mă privea, mă mângâia, dar ÅŸi blândeÅ£ei cu care mă certa, nu aveam de ce să mă gândesc că nu este mama mea.

Dar iată cum am aflat că nu este decât doica mea.Satul meu, sau, ca să spun mai exact, satul în care am fost crescut, căci eu nu am avut de fapt un sat al meu, un loc de naÅŸtere, aÅŸa cum n-am avut nici mamă, nici tată, în sfârÅŸit, satul în care mi-am petrecut copilăria se numeÅŸte Chavanon; este unul dintre cele mai sărace din centrul FranÅ£ei.

Această sărăcie se datorează nu indiferenÅ£ei sau lenei locuitorilor săi, ci locului unde se află, într-o regiune puÅ£in roditoare. Solul este arid ÅŸi, pentru a produce recolte bune, ar avea nevoie de multe îngrăşăminte, dar astfel de resurse nu se găsesc în Å£inut. AÅŸa că nu sunt decât puÅ£ine câmpuri cultivate sau, cel puÅ£in, nu erau în vremea despre care vorbesc; în schimb, peste tot sunt întinderi vaste pline de mărăcini, iarbă-neagră ÅŸi drobiţă.

Acolo unde se termină terenurile mărăcinoase încep landele ÅŸi pe aceste lande înalte vânturile se zbenguie în voie, izbind copacii, ÅŸi aÅŸa piperniciÅ£i, ce-ÅŸi întind ici ÅŸi colo ramurile răsucite ÅŸi chinuite tot timpul anului.

Pentru a găsi copaci frumoÅŸi trebuie să cobori spre vâlcelele de pe malurile râurilor sau în luminiÅŸurile înguste, unde cresc castani înalÅ£i ÅŸi stejari viguroÅŸi.Într-una dintre aceste vâlcele de pe malul unui râu care-ÅŸi pierde apele repezi într-unui dintre afluenÅ£ii Loarei, se află casa unde mi-am petrecut primii ani de viaţă.

Până la opt ani nu am văzut niciodată un bărbat în acea casă, totuÅŸi mama mea nu era văduvă, dar bărbatul ei era cioplitor în piatră ÅŸi, asemenea multor altor muncitori din Å£inut, lucra la Paris, dar nu mai venise în sat de când începusem să văd ÅŸi să înÅ£eleg lucrurile ce mă înconjurau.

Din când în când trimitea veÅŸti printr-unul dintre camarazii care se întorceau în sat.— Tuşă Barberin, bărbatul dumitale este bine, m-a rugat să-Å£i spun că totul merge bine ÅŸi să-Å£i dau aceÅŸti bani; vrei să-i numeri?

Asta era tot. TuÅŸa Barberin se mulÅ£umea cu aceste veÅŸti; bărbatul ei era sănătos, muncea ÅŸi îÅŸi câÅŸtiga existenÅ£a.Chiar dacă Barberin se afla de atât de mult timp la Paris, asta nu însemna câtuÅŸi de puÅ£in că era supărat pe femeia lui.