Dragostea și Răul. Cântecele Serafimului. Vol.II

Dragostea și Răul. Cântecele Serafimului. Vol.II
158,00 MDL (33,05 RON)

Disponibilitate: Stoc epuizat

Descriere

Descrierea Cărții

„Am avut un vis cu îngeri. I-am văzut şi i-am auzit într-o superbă şi nesfârşită noapte galactică. Am văzut luminile care erau aceşti îngeri, zburând ici şi colo, în străfulgerări de irezistibilă strălucire... Am simţit cum mă înconjoară dragostea în acest tărâm uriaş şi neasemuit al sunetului şi luminii… şi m-a învăluit ceva asemănător tristeţii, contopind însuşi miezul fiinţei mele cu vocile care cântau, pentru că vocile cântau despre mine…”

Astfel începe noul roman al lui Anne Rice, liric, obsedant, un thriller metafizic cu îngeri şi asasini care evocă din nou lumi întunecate şi periculoase din vremurile de demult. Anne Rice ne transportă pe alte tărâmuri, de data aceasta în Roma secolului al XV-lea, un oraş al domurilor şi grădinilor suspendate, al turnurilor şi crucilor înălţate spre norii veşnic schimbători, al colinelor familiare şi al pinilor înalţi…

Un oraş al lui Michelangelo şi al lui Rafael, al Sfintei Inchiziţii şi al lui Leon al X-lea, al doilea fiu al lui Lorenzo de Medici, deţinătorul tronului papal. În această epocă, în acest secol, Toby O’Dare, fost asasin plătit al guvernului, este însărcinat de îngerul Malchiah să  rezolve o crimă teribilă produsă prin otrăvire şi să dezlege misterul unui loc bântuit de un spirit fără de odihnă – un diabolic dibbuk.

Îmbarcat el însuşi într-o călătorie a ispăşirii, O’Dare se reconectează la propriul trecut, cu aspectele lui luminoase şi întunecate, înfricoşătoare şi tandre, condus de făgăduinţa salvării şi de o viziune mai adâncă şi mai bogată asupra dragostei.

Despre Autor

Anne Rice - născută pe 4 octombrie 1941, la New Orleans este una dintre cele mai citite şi îndrăgite scriitoare americane, cunoscută mai ales pentru seria de mare succes Cronicile vampirilor.

Autoare a douăzeci şi nouă de cărţi, care împletesc elemente gotice, erotice şi religioase, Rice a devenit una dintre cele mai bine vândute scriitoare de pe continentul american, romanele sale bucurându-se de un succes uriaş în rândurile publicului larg.

Detaliile Produsului

Titlu în Traducere: N/A
Limba: Română
Coperta: Copertă tare
Pagini: 256
Editura: Leda
Apariția: 2011
ISBN: 978-973-102-368-7
Dimensiuni: 13 x 20 cm
Greutatea: 0.3500

Pareri