Dincolo de Bine și de Rău: Prolog la o Filozofie a Viitorului [eBook]

„Faptul că filozofia nu este o abstracÅ£ie rece, ci trăire, suferinţă ÅŸi sacrificiu pentru omenire îl ÅŸtia Nietzsche prea bine, ÅŸi a fost pentru el un exemplu. A fost condus în sus spre gheÅ£arii erorii groteÅŸti, dar viitorul era, în realitate, tărâmul iubirii sale, iar generaÅ£iilor următoare, nouă, a căror tinereÅ£e îi datorează infinitul, Nietzsche le va apărea ca o figură de un tragism plăpând ÅŸi onorabil, înconjurat cu flăcări de fulgerul acestei schimbări de epocă.“ (Thomas MANN)

Cine se luptă cu monÈ™tri trebuie să ia seama să nu se transforme la rândul lui într-un monstru. Iar dacă vei privi multă vreme într-o prăpastie, prăpastia va privi È™i ea în adâncul tău.

Vanitatea noastră ar dori ca, din tot ceea ce facem, tocmai lucrul care ne reușește cel mai bine să fie considerat cel mai greu de realizat. Asta explică originea multor sisteme morale.

Lucrurile făcute din dragoste au loc întotdeauna dincolo de bine È™i de rău.

Recenzii

“Dincolo de Bine si de Rau” e una dintre capodoperele lui Friedrich Nietzsche. Problemele filosofice au in cazul lui o motivatie foarte personala, raportandu-se la propria persoana. Pentru a-i intelege opera, se cere inainte de toate o lipsa de prejudecati. Nietzsche cere lectorului sa se identifice cu starea lui filosofica morala, sa simta dispret sau entuziasm pentru ceea ce simte si el. Fondul temperamentului sau ni se reveleaza in primul rand prin adancul dispret ce-l simte fata de cultura contemporana lui. O religie care ne indeamna a avea mila de toti neputinciosii, o stiinta croita pentru toate capetele, constituie in viziunea lui Nietzsche o cultura nedemna de adevaratul om.

In partea intai, despre prejudecatile filosofilor, Nietzsche arata ca stradania filosofiei de a descoperi adevarul trebuie inlocuita cu un POATE de care se va ocupa un nou val de filosofi pentru ca, de exemplu, Nedeterminatul poate fi superior Determinatului. Admiterea neconditionatului, a neadevarului ne situeaza dincolo de bine si de rau. Nietzsche considera ca toate conceptiile filosofice sunt rezultatul intuitiilor determinate de o dorinta pe care o apara. El critica toti filosofii pentru ca vad dincoace de ceea ce este, se intorc indarat in timp ce el spune sa aspiram dincolo.” -- Corina Vlase

Primele Pagini

VoinÅ£a de adevăr, cea care ne va mai ademeni în tot felul de aventuri periculoase, acea veridicitate faimoasă despre care toÅ£i filozofii de până acum au vorbit cu veneraÅ£ie: ce de probleme ne-a pus această voinţă de adevăr! Ce probleme ciudate, răutăcioase, dubioase! Povestea e lungă, - ÅŸi, totuÅŸi, pare să fi început chiar acum. Ce-i de mirare dacă devenim în cele din urmă neîncrezători, ne pierdem răbdarea ÅŸi ne întoarcem din drum? Că ne deprindem de la acest sfinx să punem, la rândul nostru, întrebări?

Cine e de fapt cel care ne pune aici întrebări? Ce anume din noi năzuieÅŸte de fapt la „adevăr“? - În fond, noi am zăbovit îndelung în faÅ£a problemei originii acestei voinÅ£e, - până când, în cele din urmă, ne-am împotmolit cu totul în faÅ£a unei probleme ÅŸi mai profunde. Am cugetat asupra valorii acestei voinÅ£e. Presupunând că noi vrem adevărul: de ce nu mai degrabă neadevărul? Sau incertitudinea? Sau chiar neÅŸtiinÅ£a? - Oare problema valorii Adevărului este cea care s-a prezentat în faÅ£a noastră, -- sau noi fost-am cei care am păşit în faÅ£a ei?

Care dintre noi e aici Oedip? Åži care e Sfinxul? Precum se pare, este vorba de un rendez-vous de probleme ÅŸi de întrebări. - Åži fi-vom oare crezuÅ£i? - ni se pare că, la urma urmei, problema nici nu a fost pusă până în prezent, - că noi suntem cei dintâi care am zărit-o, am privit-o în faţă, am înfruntat-o. Căci ea comportă un risc, ÅŸi poate că nici nu există vreun altul mai mare.

„Cum ar putea lua naÅŸtere un lucru din contrariul său? De exemplu, adevărul din eroare? Sau voinÅ£a de adevăr din voinÅ£a de a înÅŸela? Sau acÅ£iunea dezinteresată din egoism? Sau contemplaÅ£ia pură ÅŸi senină a înÅ£eleptului din ardoare? O astfel de geneză este cu neputinţă; a visa despre aceasta e o nebunie sau chiar mai rău; lucrurile supreme trebuie să aibă o altă origine, una proprie lor, - ele nu ar putea lua naÅŸtere din această lume efemeră, înÅŸelătoare, iluzorie ÅŸi mizeră, din această harababură de amăgiri ÅŸi pofte!

Mai curând în sânul FiinÅ£ei, în veÅŸnicie, în zeul ascuns, în „lucrul în sine“ - acolo trebuie că se află obârÅŸia lor, ÅŸi nu în altă parte!“ -- O astfel de sentinţă constituie prejudecata caracteristică prin care pot fi recunoscuÅ£i metafizicienii tuturor timpurilor; acest gen de apreciere se află îndărătul tuturor procedeelor lor logice; pornind de la această „credinţă“ se străduiesc ei către „ÅŸtiinţă“, către acel lucru care va fi botezat în cele din urmă solemn cu numele de „Adevăr“.

CredinÅ£a fundamentală a metafizicienilor este credinÅ£a în antinomia valorilor. Nici măcar celor mai prudenÅ£i dintre ei nu le-a trecut prin minte să se îndoiască, ajunÅŸi la acest prag la care îndoiala era, mai mult decât în oricare altă parte, necesară - chiar dacă s-au lăudat că ei de omnibus dubitandum. Åži anume, trebuie să ne îndoim, în primul rând, de existenÅ£a antinomiilor, iar în al doilea rând, să ne întrebăm dacă acele vulgare evaluări ÅŸi opoziÅ£ii ale valorilor pe care metafizicienii ÅŸi-au pus pecetea nu sunt cumva doar niÅŸte evaluări superficiale, perspective provizorii, mai mult, doar niÅŸte perspective dintr-un anumit unghi, poate că de jos în sus, din „perspectiva broaÅŸtei“, ca să folosim o expresie familiară pictorilor.

În ciuda întregii valori ce trebuie atribuită adevărului, veridicităţii, altruismului, s-ar putea să fim nevoiÅ£i a atribui o valoare superioară, fundamentală aparenÅ£ei, voinÅ£ei de a înÅŸela, egoismului, ar dori. Ar fi chiar posibil ca valoarea acestor lucruri bune ÅŸi venerabile să consiste tocmai în modul înÅŸelător în care ele sunt înrudite, înnodate, încârligate ÅŸi poate chiar identice în esenţă cu acele lucruri rele ce par să le fie opuse. Poate! - Dar cine este dispus să se preocupe de aceste primejdioase „poate“? Pentru aceasta trebuie să aÅŸteptăm apariÅ£ia unui soi nou de filozofi, care vor avea gusturi ÅŸi înclinaÅ£ii deosebite, opuse celor ale predecesorilor lor, - filozofi ai primejdiosului Poate, în toate sensurile cuvântului. - Åži o spun cu toată seriozitatea: văd apărând asemenea noi filozofi.

Despre Autor

Friedrich Nietzsche, filozof al culturii, filolog, scriitor, una dintre personalităţile ilustre ale gândirii moderne din secolul al XIX-lea, s-a născut la 15 octombrie 1844, la Rocken/Lutzen, in Germania, într-o familie de pastori protestanÅ£i. 

Distingându-se, încă din timpul studiilor, ca un strălucit cercetător, Nietzsche este propus de Ritschl pentru catedra de filologie clasică la Universitatea din Basel, post de profesor, pe care-l ocupă în 1869, la vârsta de 25 de ani. Din aceÅŸti ani datează ÅŸi prietenia lui Nietzsche - el însuÅŸi muzician ÅŸi compozitor - cu Richard Wagner, a cărui personalitate, muzică ÅŸi gândire estetică au avut asupra gândirii nietzscheene o importantă influenţă.

Decisiv a fost însă pentru această gândire contactul cu filozofia lui Schopenhauer. În 1872 apare Originea tragediei, studiu cu un deosebit ecou, iar între 1873 ÅŸi 1876, ConsideraÅ£ii în afara timpului - o culegere de studii ÅŸi reflecÅ£ii filozofice. Începând din 1876, starea sănătăţii lui Nietzsche se înrăutăţeÅŸte mereu. În 1879 renunţă la postul de profesor, stabilindu-se alternativ în ElveÅ£ia, la Sils-Maria în Engadin, în Italia ÅŸi în sudul FranÅ£ei ÅŸi consacrându-se numai scrisului.