Dicționar englez-român ilustrat. Vol. 1 de la A-K. Vol. 2 de la L-Z

Dicționar englez-român ilustrat. Vol. 1 de la A-K. Vol. 2 de la L-Z
178,00 MDL (37,52 RON)

Disponibilitate: Stoc epuizat

Descriere

Un instrument de lucru de maximă utilitate, dicționarul de față, structurat în două volume, cuprinde peste 30 000 de cuvinte și de expresii uzuale, adresându-se, prin vocabularul selectat și prin modul de tratare a acestuia, atât începătorilor, cât și celor care cunosc destul de bine limba engleză, dar vor să și-o perfecționeze. În alegerea materialului lexicografic s-au urmărit două criterii principale.

Pe de o parte, ținându-se cont de criteriul frecvenței, au fost incluse atât cuvinte-titlu cât și sensuri ale acestora și expresii aferente care să acopere sfera conversațiilor de zi cu zi, precum și diverse domenii de preocupare, cum ar fi medicină, comerț, economie, politică, sport etc. Pe de altă parte, această lucrare prezintă o tratare didactică a materialului selectat, cuprinzând noțiuni practice de folosire gramaticală, care să-l ajute pe cititor la o cât mai bună înțelegere și la o cât mai corectă folosire a cuvântului necunoscut.

În acest sens, dicționarul a fost prevăzut, în primul volum, cu un număr de tabele gramaticale care conțin reguli generale și uzuale privind pluralul substantivelor regulate și neregulate, gradele de comparație ale adjectivelor și adverbelor, persoana a III-a singular a verbelor la prezent,  trecutul verbelor regulate și neregulate etc.

Elementul inedit al dicționarului este suportul său vizual: peste 1000 de fotografii color care ilustrează unele dintre sensurile cuvintelor și aduc un plus de prospețime și de expresivitate, constituind un punct de atracție suplimentar.

Detaliile Produsului

Limba: Română
Coperta: Copertă tare
Pagini: 359+360
Editura: Litera
Apariția: Noiembrie 2011
ISBN: 978-606-600-103-8
Dimensiuni: 13 x 20,5 cm
Greutatea: 1.2500

Pareri