Delirul (BPT, Vol.12)

Delirul (BPT, Vol.12)
69,00 MDL (14,43 RON)

Disponibilitate: Stoc epuizat

Descriere

Descrierea Cărții

”Delirul e cartea pe care am aspirat s-o scriu încă de acum 20 de ani. Am scris-o abia acum pentru că abia acum mi s-a cristalizat o idee despre istorie, după ce am citit multe cărţi despre cel de-al doilea război mondial.

Eram intimidat de fatalismul istoric tolstoian, care nu accepta că un singur om, Napoleon, poate provoca atâtea nenorociri unor popoare întregi. În cele din urmă am avut revelaţia că în cazul celui de-al doilea război mondial, ei bine, un singur om, Adolf Hider, în condiţiile unei dezvoltări istorice cu caracter patologic, adică apariţia fascismului german, a putut într-adevăr provoca nenorocirea unei întregi civilizaţii.

Odată cristalizată această idee, am putut scrie, într-un an şi jumătate, cartea care a avut cel mai mare succes de public din cariera mea, deşi primul roman, Moromeţii, e mai bun.” - Autorul

Recenzii

Delirul e un original roman politic, mai bine zis politicul propune cu acest prilej romanului - gen ospitalier - o interesantă cale de abordare pentru cuprinderea unor evenimente ce ţin de o istorie încă fierbinte. Această cale e mai ales meditaţia autorului, meditaţie fără vreo intenţie stilistică de ridicare la putere, cum ar fi de pildă subversiunea ironică, demitizarea sau - în sens invers - tendinţa mitizării, dimpotrivă, sinceră, directă, materială.

Ea nu e scutită -se-nţelege - de o sumă de erori şi insuficienţe, pe care istoricul riguros lesne le-ar putea dezvălui, dar aceeaşi meditaţie, cum s-a putut vedea, nu e „scutită" mai ales de a avea efect stilistic, ea se înscrie într-un tip de comunicare cu un larghalou de reprezentări, şi ca atare, pretinde să fie judecată după legile expresivităţii.” - Cornel Regman, critic și istoric literar

”Între ei, un general Antonescu necaricaturizat, dar pe care nu înţelegi de ce 1-a susţinut atâta lume când a aruncat România în război alături de nemţi. Nu ni se spune, şi nu putea să ni se spună, că în urma pactului Ribbentrop-Molotov din 23 august 1939, ducând la împărţirea Poloniei între nemţi şi ruşi, Uniunea Sovietică a adresat României, la 26 iunie 1940, un ultimatum reclamând Basarabia şi Bucovina de Nord. [...]

În Delirul ni se vorbeşte mereu de sfârtecarea ţării, pomenindu-se numai de Transilvania. Abia după dezlănţuirea războiului, Basarabia va fi evocată aluziv - şi nu e puţin lucru - într-un cântec de luptă şi într-o convorbire a eroului central cu un general. Dacă intrarea României în război n-a fost văzută prost de populaţie e tocmai din pricina Basarabiei şi a Bucovinei de Nord. Cum poţi scrie un roman istoric neţinând seama de motivările intrării unei ţări în război?” -  - Monica Lovinescu, eseistă, critic literar

Video: Marin Preda


Despre Autor

Marin Preda (5 august 1922, comuna Siliştea-Gumeşti, judeţul Teleorman - 16 mai 1980, comuna Mogoşoaia, judeţul Ilfov) este un prozator, nuvelist, romancier, eseist şi traducător. În aprilie 1942 debutează cu schița Părlitu' în ziarul Timpul. Între 1943-1945 este luat în armată, experiență descrisă în operele de mai târziu, în romanele Viața ca o pradă și Delirul.

În 1945 devine corector la ziarul „România liberă”. Apoi din 1952 devine redactor la revista „Viața românească”. În 1956 primește Premiul de Stat pentru romanul Moromeții. În 1980, la editura pe care o conducea, publică ultimul său roman: Cel mai iubit dintre pământeni. Marin Preda a tradus din operele lui Dostoievski.

Detaliile Produsului

Titlu Original: Delirul
Limba: Română
Coperta: Copertă tare
Pagini: 496
Editura: Curtea Veche
Apariția: 2010
ISBN: 978-606-588-017-7
Dimensiuni: 12,5 x 20,5 cm
Greutatea: 0.4540

Pareri

Bestseller.md îți mai recomandă:

  • Zahei Orbul (BPT, Vol. 61)
    -30%

    Zahei Orbul (BPT, Vol. 61)

    Preț de Listă: 70,00 MDL (14,64 RON)

    Preț: 49,00 MDL (10,25 RON)

    Economisești: 21,00 MDL (4,39 RON) (30%)