Produse Asemănătoare
Bifează produse pentru a le adăuga în coșul de cumpărături sau selecteaza toate
Descriere
Încă de la începuturile veacului creştin, cunoaşterea mai aprofundată a vieţii şi a scrierilor sfinţilor a constituit un izvor de inspiraţie, un imbold spre sfinţenie şi desăvârşire şi un sprijin ziditor în urcuşul spre mântuire.
Cugetările Sfinţilor Părinţi sunt ca un far situat pe piscul credinţei, care luminează marea învolburată a acestei lumi, iar vieţile lor ne oferă pilde ale unei pocăinţe neobişnuit de adânci şi ale „dragostei care nu cade niciodată" (Sfântul Apostol Pavel).
Cugetările duhovniceşti sunt cel mai indicat ghid în cercetarea conştiinţei care ţine cu tot dinadinsul să-L cunoască pe Dumnezeu, pe sine şi lumea. Sperăm ca prezenta culegere să mângâie sufletele tuturor celor ce se vor apleca asupra ei să o citească, spre folos duhovnicesc şi spre întărire în călătoria pe drumul vieţii.
Din cuprins: Despre Dumnezeu • Raporturile omului cu Dumnezeu • Iubirea de aproapele • Sfânta Spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie • Iertarea ofenselor • Milostenia • Credinţa. Evlavia • Pocăinţa • Sfânta Scriptură sau Biblia • Smerenia • Moartea şi viaţa de apoi • Sfântul Atanasie cel Mare • Fericitul Augustin • Sfântul Petru Movilă • Sfântul Serghie de Radonej • Sfântul Vasile cel Mare
Cine a cumpărat acest produs, a mai cumpărat:
-
Cugetări Duhovniceşti vol. II [eBook]
Preț de Listă: 34,99 MDL (8,75 RON)
Preț: 24,14 MDL (6,04 RON)
Economisești: 10,85 MDL (2,71 RON) (31%)
Detaliile Produsului
Limba: | Română |
---|---|
BRAND: | Epigraf |
Apariția: | 2012 |
Compatibil cu: | iPhone, iPad, Android, Kindle |
Dimensiunea Fișierului: | 1-3 MB |
Pagini Ediție Print: | 272 |
Compatibil cu Kindle: | Da |