Cruci Răsturnate de Regim. Mănăstirea Răciula. 1959

Cruci Răsturnate de Regim. Mănăstirea Răciula. 1959
49,00 MDL (10,25 RON)

Disponibilitate: Stoc epuizat

Descriere

Semănate pe o geană de codru, la umbră de stejăriş, lângă un râuleţ învecinat cu câteva iazuri şi heleşteie, patru mănăstiri - Răciula, Hârbovăţ! Hârjauca şi Frumoasa - aşezate întru-un pătrat de spaţiu codrean, aproape una de alta, îşi duc existenţa seculară.

Dangătul de clopot ce răsună peste văile călărăşene vine să ne amintească că suntem un popor cu rădăcini adânci în trecut, avem o istorie zbuciumată şi o credinţă strămoşească.

După 1990, istoricii, scriitorii şi jurnaliştii au publicat un şir de lucrări privind relaţia dintre statul sovietic ateist şi Biserică. Totuşi, astăzi, suntem nevoiţi să constatăm că nu cunoaştem întreaga dramă prin care au trecut clerul şi credincioşii în anii regimului totalitar comunist. Lucrarea dlui Vladimir Beşleagă pune în evidenţă mecanismul prin care s-a întreprins atacul masiv al autorităţilor comuniste asupra credinţei strămoşeşti, asupra valorilor spirituale acumulate de basarabeni, de-a lungul secolelor.

Documentându-se la temă, Vladimir Beşleagă a constatat că, după moartea lui Stalin (5 martie 1953), în R.S.S. Moldovenească s-a produs o relativă liberalizare a vieţii bisericeşti. Credincioşii tot mai des păşeau pragul bisericilor pentru a-şi căuta de-ale sufletului.

Mănăstirile începuseră să-şi redreseze starea economică. însă la hotarul anilor 1958 şi 1959 s-a produs un atac masiv asupra credinţei. în octombrie 1958, C.C. al P.C.U.S. a adoptat hotărârea „Cu privire la unele neajunsuri în activitatea ateistă", care a constituit semnalul de distrugere a bisericilor şi mănăstirilor ce mai rămăseseră pe întregul cuprins al Uniuni Sovietice.

în 1959, conform unei hotărâri a autorităţilor comuniste, în R.S.S. Moldovenească au fost închise zece mănăstiri, tot atâtea câte fuseseră lichidate în primii ani postbelici.

Partea a doua a cărţii reconstituie ceea ce este cunoscut ca evenimentul de la Răciula, când, în vara anului 1959, de Duminica Mare, sute de credincioşi din localitate şi din satele vecine au sărit să-şi apere sfântul locaş, fiind „împroşcaţi" cu gloanţe de reprezentanţii puterii.-- Ion Negrei

Detaliile Produsului

Titlu Original: Cruci Răsturnate de Regim. Mănăstirea Răciula. 1959
Limba: Română
Coperta: Copertă moale
Pagini: 328
Editura: Prut Internațional
Apariția: 2006
ISBN: 978-9975-69-839-9
Dimensiuni: 14,5 x 20 cm
Greutatea: 0.3960

Pareri