Cronică de Cotroceni

Mai multe poze

Cronică de Cotroceni
217,00 MDL (45,40 RON)

Disponibilitate: Stoc epuizat

Descriere

Cartea-eveniment a verii, Cronica de Cotroceni a inregistrat recorduri de vinzari atit pe piata de carte – fiind declarata bestseller Bookfest 2015 –, cit si in online.
 
Numele Adrianei Săftoiu este prezent în conştiinţa publică şi a specialiştilor mass-media mai ales datorită profesionalismului prin care s-a remarcat în anii cînd a fost consilier prezidenţial şi purtător de cuvînt al Preşedintelui României. Însemnările sale din jurnal, completate cu numeroase amintiri, reconstituie fragmentar acea perioadă din viaţa autoarei, într-o vreme cînd speranţele renăscute ale multor români se aflau pe un trend ascendent.
 
Iluziile însă nu pot dura o veşnicie. Simple gesturi, evenimente sau scurte schimburi de replici vin să ne sugereze o altă lume, îndeobşte nevăzută sub toate faţetele ei, una în care regulile par fluide şi imposibil de ordonat, iar deciziile depind prea adeseori de afinităţi sau aversiuni greu de înţeles.
 
Scrisă cu nerv, cu un spirit de revoltă bine temperat, şi bazîndu-se pe iscusinţa autoarei de a analiza retrospectiv fapte la care a fost martoră nemijlocit, cartea Adrianei Săftoiu se constituie astfel într-o mărturie condusă inteligent despre o epocă şi cîteva dintre personajele ei aflate la putere sau în preajma acesteia, dar şi despre ce se poate întîmpla atunci cînd convingerile personale ajung să se afle în opoziţie cu ale celor din jur. 

 

Recenzii


 

„Prima mea zi la capătul a zece ani de colaborare cu Traian Băsescu a fost vineri, 30 martie. Dimineaţă a sunat telefonul. Nu îmi era greu să-mi imaginez cine ar fi putut să fie. N-am răspuns. În sfîrşit, eram liberă de contract. Apoi, telefonul a sunat din nou. «Te caută Preşedintele», m-a informat bine cunoscuta voce de la secretariat. «Nu mai lucrez la Cotroceni. Poţi să-i spui că nu am răspuns la telefon.»” -- Adriana Săftoiu
 

”Despre Cronica de Cotroceni trebuie spus, in primul rind, ceea ce nu este: o carte de dezvaluiri despre altii sau una de justificari de sine. Ea este o „cronica”, o „dare de seama despre un fenomen important, despre care stii cum s-a produs” – vorba lui Al. Paleologu, citat de autoare. Pe de alta parte, cartea este un „jurnal” in (si prin) care autoarea isi ordoneaza si priveste si propria viata; din acest punct de vedere, este povestea unor iluzii asumate si mai ales a unor deziluzii declarate. Nu in ultimul rind, cartea este o „proza”, un text cu o retorica impecabila si un stil discret si sigur. In sfirsit, din punctul meu de vedere, este mai ales un „document social”, care, peste ani, va putea fi citit ca atare, chiar si fara numele personajelor sale ilustre.” -- Vintila MIHAILESCU, 4 iunie 2015, in Dilema veche nr. 590

”Cine se incumeta sa-i citeasca atent cartea (cu singura conditie de a avea competenta si buna-credinta oferite de apartenenta la un cod comun de moralitate) poate, eventual, sa recunoasca nu doar indreptatirea fostei „facatoare de imagine”, dar si remarcabilele ei calitati scriitoricesti: echilibru, rigoare, eleganta a stilului.
De aici, in primul rind (din calitatea scriiturii din sinceritatea si onestitatea) decurg, pentru cine este dispus sa accepte, atit valoarea documentara, cit si cea literara a cartii.” -- Bogdan BURILEANU, 3 iunie 2015, pe atelier.liternet.ro

 

 
Despre Autor

 

Adriana Săftoiu este absolventă a Facultăţii de Litere, secţia Română-Spaniolă, a Universităţii din Bucureşti. A fost jurnalist, purtător de cuvînt al Guvernului Radu Vasile între 1998 şi 2000, consilier al Preşedintelui României şi purtător de cuvînt al Administraţiei Prezidenţiale în perioada 21 decembrie 2004 – 30 martie 2007 şi membru în Parlamentul României, de unde, în ianuarie 2012, şi-a dat demisia de onoare. În prezent este managerul propriei firme de P.R. şi comunicare.

A mai publicat Vocile puterii. De vorbă cu purtătorii de cuvînt (2007) şi Jurnal de campanie (2009).

Detaliile Produsului

Limba: Română
Coperta: Copertă moale
Pagini: 320
Editura: Polirom
Apariția: Mai 2015
ISBN: 978-973-46-5473-4
Dimensiuni: 12 x 18,5 cm
Greutatea: 0.3000

Pareri