Creierul și Inteligența Emoțională

Mai multe poze

Creierul și Inteligența Emoțională
125,00 MDL (26,15 RON)

Disponibilitate: Stoc epuizat

Descriere

De ce unii oameni își revin imediat după o situație neplăcută, iar alții au nevoie de ani întregi să treacă peste un necaz? De ce unii par să rezoneze mereu cu cei din jur, în timp ce alții rămân insensibili la emoțiile celorlalți? De ce există optimiști incurabili și pesimiști care nu se pot schimba?

Așa cum ne naștem cu un ADN unic, tot astfel fiecare dintre noi are propriul Stil Emoțional, ce are, în concepția autorilor, șase dimensiuni: Atenția, Perspectiva, Reziliența, Conștiința de Sine, Sensibilitatea la Context și Intuiția Socială. Împreună, ele determină ceea ce numim inteligența emoțională, iar combinarea lor în proporții diferite explică de ce fiecare dintre noi răspunde într-un mod propriu la evenimentele din viața sa.

După 30 de ani de studiu al chimiei creierului, Davidson ne dezvăluie modul în care tiparele noastre cerebrale ne pot schimba viața și ce putem face pentru a ne îmbunătăți răspunsurile emoționale, folosind în acest scop inclusiv meditația.

Printr-o analiză aprofundată a legăturii minte–corp – precum și a unor boli precum autismul și depresia –, autorii trec dincolo de psihologie și de neuroștiință și ne învață cum să atingem starea de bine și să avem o viață împlinită.

O carte indispensabila pentru intelegerea emotiilor noastre!

Recenzii

Cine s-ar fi gândit că inteligenţa are o paletă atât de variată de sectoare? Nu suntem inteligenţi doar atunci când vine vorba de cunoştinţe, de studii sau de viaţa profesională. Dezvoltarea psihologiei scoate la iveală mai multe tipuri de inteligenţă, din care fiecare poate poseda mai mult sau mai puţin. Cea emoţională este una dintre ele, reprezentând capacitatea unei persoane de a-şi canaliza stările sufleteşti şi sentimentele într-o direcţie favorabilă sinelui, dezvoltării personale, dar şi pentru o mai uşoară empatizare cu cei din jur.

Alte tipuri de inteligenţă mai sunt: inteligenţa socială (în strânsă legătură cu cea emoţională), inteligenţa verbală şi auditivă, logică, vizuală şi spaţială, kinestezică, muzicală, matematică şi raţională.

Cartea reprezintă o lectură fascinantă, nu doar pentru cei interesaţi de psihologie, ci şi pentru oricine altcineva, atras cel puţin de dezvoltarea personală. Vei afla informaţii interesante, cum ar fi faptul că există o ştiinţă care studiază modul în care răspunde creierul la reclame, numită „neuromarketing”, că serialul „Lie to me” are la bază cercetările psihologului Paul Ekman, care a descoperit şi analizat sistemul de recunoaştere facială în ceea ce priveşte redarea expresiilor / sentimentelor umane sau că zâmbetul adevărat este cel care se face şi cu ochii, nu doar cu buzele.

Plusuri: Multe informaţii interesante şi studii de caz care reprezintă sarea şi piperul cărţii.   

Recomandari: Celor interesaţi de psihologie şi dezvoltare personală, dar şi celor care vor să se autocunoască şi totodată să afle mai multe despre ceilalţi.    

-- Marinela Gheorghe, Bookblog.ro

Detaliile Produsului

Limba: Română
Coperta: Copertă moale
Pagini: 368
Editura: Litera
Apariția: Iulie 2013
ISBN: 978-606-686-074-1
Dimensiuni: 14 x 21 cm
Greutatea: 0.3600

Pareri