Comunicarea Eficientă cu Copiii. Acasă şi la Şcoală. Ediția a IV-a

Comunicarea Eficientă cu Copiii. Acasă şi la Şcoală. Ediția a IV-a

Preț de Listă: 193,00 MDL (40,38 RON)

Preț: 135,00 MDL (28,24 RON)

Economisești: 58,00 MDL (12,13 RON) (30%)

Disponibilitate: Stoc epuizat

Descriere

Pentru a avea o imagine cât mai completă asupra educaţiei unui copil, este necesar să privim atât la ceea ce se întâmplă la şcoală, cât şi dincolo de orele de clasă. Este important să acordăm o atenţie egală atât profesorului, cât şi părintelui, acesta din urmă fiind primul şi nelipsitul dascăl din viaţa unui copil. Comportamentul de la şcoală al copilului este profund influenţat de ceea ce se întâmplă acasă.

Dacă părinţii nu formează o echipă în ceea ce priveşte educaţia unui copil, rezultatul nu va fi cel aşteptat. Această carte inovatoare furnizează strategii excelente de comunicare între adulţi şi copii.

Prin aplicarea acestora, părinţii şi profesorii îi pot ajuta pe copii să facă faţă celor mai diverse probleme care le afectează procesul de învăţare. Adele Faber şi Elaine Mazlish, specialiste în comunicare şi în educaţia copiilor, propun metode inteligente şi pline de umor, completate de o serie de sfaturi punctuale, de benzi desenate amuzante, precum şi de studii de caz din care se pot trage concluzii utile. Astfel, cei implicaţi în procesul educării unui copil vor înţelege mai bine diferenţa dintre cuvintele care stârnesc conflicte, şi cele care construiesc un context paşnic, de cooperare. ªi vor evita cuvintele care pun copilul în imposibilitatea de a gândi, învăţând să le folosească, în mod eficient, pe cele care îi descătuşează dorinţa firească de a învăţa.

Dacă vă doriţi un copil cu o imagine de sine pozitivă, abilităţi puternice de comunicare, un simţ dezvoltat al empatiei, cu un caracter puternic şi stăpân pe propriile emoţii, aceasta este cartea de care aveţi nevoie. Prima colaborare dintre cele două autoare s-a concretizat prin apariţia volumului Liberated Parents, Liberated Children, în care îşi împărtăşesc experienţa acumulată în cei zece ani de practică alături de psihologul pentru copii Haim Ginott, în cadrul grupului de pregătire pentru părinţi. Volumul a câştigat premiul Christopher, fiind considerat un „succes literar care promovează cele mai înalte valori ale spiritului uman“.

După publicarea cărţii, ambele autoare au călătorit în toată lumea pentru a-şi prezenta în faţa părinţilor, a profesorilor şi a tuturor persoanelor implicate în educarea copiilor cursurile şi seminariile pline de umor şi inspiraţie. Activitatea lor ulterioară în ceea ce priveşte preşcolarii, adolescenţii şi părinţii a fost prezantată într-un documentar TV, transmis în serial de postul CBS. Experienţa acumulată a condus la apariţia mai multor lucrări de mare succes, vândute în milioane de exemplare (una dintre acestea a intrat în topul de bestselleruri al publicaţiei New York Times), şi la susţinerea de seminarii care le-au dat părinţilor ocazia de a exersa capacităţile de comunicare predate în fiecare dintre cărţile publicate de ele.

Lucrarea de faţă este câştigătoare a premiului de excelenţă pentru probleme familiale în procesul de educaţie, acordat de Child Magazine. La elaborarea acestei cărţi au mai participat Lisa Nyberg — profesoară la Brattain Elementary School din Springfield, Oregon, şi Rosalyn Templeton — profesoară formatoare la Bradley University din Peoria, Illinois. 

 

Despre Autoare 


 

Adele Faber este absolventă a Queens College, fiind licenţiată în arta teatrală; şi-a obţinut Masteratul în educaţie la Universitatea din New York şi a predat în câteva licee din New York timp de opt ani.

Elaine Mazlish este absolventă a Universitatii din New York, licenţiată în arta teatrală şi a lucrat cu copii la Grosvenor House şi căminul Lenox Hill. De asemenea, este artist profesionist şi compozitor.

Detaliile Produsului

Titlu Original: How to Talk so Kids Can Learn (at Home and in School)
Limba: Română
Coperta: Copertă moale
Pagini: 264
Editura: Curtea Veche
Apariția: 2013
ISBN: 978-606-588-537-0
Dimensiuni: 13 x 20 cm
Greutatea: 0.3300

Pareri