Cititorul (Top 10+) [Carte de Buzunar]

Mai multe poze

Cititorul (Top 10+) [Carte de Buzunar]
136,00 MDL (28,45 RON)

Disponibilitate: Stoc epuizat

Descriere

Traducere din limba germana de Ana Muresanu.

Cititorul este tulburătoarea poveste a unei iubiri neobişnuite, dintre un adolescent şi o femeie cu douăzeci de ani mai în vârstă. Povestea lor se întrerupe, dar se reia neaşteptat după câţiva ani, când tânărul, acum student, îşi regăseşte iubita de altădată judecată pentru faptele comise pe vremea când era supraveghetoare într-un lagăr SS din apropierea Cracoviei.

Romanul a inspirat o ecranizare de succes (cu Ralph Fiennes şi Kate Winslet în rolurile principale), care a fost de cinci ori nominalizată la Oscar şi la Premiile Bafta şi a câştigat un Glob de Aur.

Cartea a fost adăugată în lucrarea "1001 de Cărți de Citit Într-o Viață", coord. Peter Boxall

Recenzie Bestseller.md

”Hanna Schimdz, născută în 1927 în Transilvania, adică în România, este o femeie frumoasă și disciplinată venită în Germania la vârsta de 17 ani, care alege să desfășoare munci ce nu implică cunoștință de carte – taxatoare, croitoreasă ș.a., iar când ajunge să fie avansată în serviciu decide de fiecare dată să plece.

Motivul îl aflăm abia în partea a doua cărții, dar până atunci facem cunoștință cu ”băiatul” Michael Berg de doar 15 ani, care în virtutea unor circumstanțe ajunge iubitul Hannei. Michael intră în tainele dragostei, iar Hanna intră în tainele cărții, fiindu-i citite capodopere ale literaturii universale.

La o nouă propunere de avansare în serviciu, Hanna se decide să plece, părăsindu-l pe Michael care va trece printr-o perioadă dificilă. Era anul 1958, iar peste 8 ani, Michael student la drept participă alături de colegi la un proces în care Hanna este acuzată de uciderea indirectă a 300 de persoane, în calitatea sa supraveghetor SS a unui lagăr nazist din apropierea Cracoviei în timpul celui de-al doilea război mondial.

Celelalte acuzate primesc o pedeapsă de 4 ani, în timp ce Hanna primește privațiune de libertate pe viață, mai mult din cauza rușinii de nu putea scrie și citi, recunoscând unele fapte pe care nu le-a făcut. Acesta este, de fapt, motivul pentru care Hanna nu accepta avansarea în serviciu, acesta este motivul pentru care a plecat de la Siemnes să lucreze pentru SS ca supraveghetoare.
” -- Ion Bargan

Recenzii

Cititorul, cartea lui Bernard Schlink, în varianta cinematografică a lui Stephen Daldry pune, sec, câteva chestiuni de o realitate incomodă. Mai întâi, cum poţi împăca perspective largă asupra Istoriei cu una punctuală. Dacă e adevărat – şi este! – că nu contează ce e drept, ci ce e legal, căci societatea omenească e funcţionabilă doar prin disciplină, regulă, limită, lege, toate respectate, cum mai defineşti dreptatea însăşi?

Apoi, neştiinţă de carte îţi păstrează latente îndoielile morale: analfabet fiind, nu poţi distinge ce e bun şi ce e rău. Când, în fine, după 20 de ani, deprinde, ascultând şi buchisind, scrisul şi cititul, Hanna dobândeşte controlul asupra propriilor gesturi. Acum vede, ştie să deosebească prin gând propriu binele şi răul. Sinuciderea e gestul eliberării de ascultare.” - Irina Petraș, Contemporanul

Cititorul este romanul unei deveniri, însă nu văd în el un Bildungsroman. Devenirea lui Michael Berg depăşeşte pragul individual şi devine colectivă, a unei întregi generaţii care trebuie să înveţe cum să îşi vindece rănile şi cum să îşi accepte părinţii, bunicii, unchii responsabili de ororile comise evreilor.

Despre Holocaust şi nazism s-au scris nenumărate cărţi, însă puţini s-au gândit la generaţia de după război, care şi-a privit părinţii (ori iubita, în cazul tânărului Michael Berg) deopotrivă cu „afecţiune şi oroare, atracţie şi respingere, compasiune şi condamnare” -- Simona Lozovschi, AltIasi.ro

”Prăbuşindu-se bolnav pe drum, între şcoală şi casă, Michael Berg, de 15 ani, este salvat de Hanna Schmitz, о femeie de două ori mai în vârstă decât el, care lucrează ca vatman. Când revine, mai apoi, pentru a-i mulţumi, o relaţie de dragoste pasionată şi volatilă se dezvoltă între cei doi. Sfâşiat între adolescenţa sa şi dorinţa pentru Hanna, Michael este devastat, când ea dispare în mod misterios. Deşi povestea a fost de scurtă durată, această experienţă îi afectează fundamental modul în care îşi clădeşte propria identitate.

Michael suferă un nou şoc, când o întâlneşte pe Hanna peste mai mulţi ani, într-un tribunal unde erau judecate crime de război naziste. Văzând că refuză să se apere, îşi dă seama că Hanna ascunde un secret pe care îl consideră mai umilitor decât crimele. Ca student la drept şi fostul ei iubit, Michael trebuie să încerce să reconcilieze crimele oribile pentru care este ea acuzată, cu amintirea femeii pe care a iubit-o.

Schlink, el însuşi profesor de drept şi judecător, se străduieşte să dea un răspuns unor chestiuni etice complexe care apar inevitabil după trauma genocidului. Dar, în loc să se concentreze asupra victimelor acestuia, Schlink îşi mută atenţia spre cei cărora le-a fost lăsată moştenirea nazistă.

Cititorul îi îndeamnă pe oameni să analizeze în ce măsură putem considera generaţiile de după război responsabile pentru păcatele comise de părinţii lor, dacă asemenea atrocităţi pot fi corijate. Demonizarea naziştilor serveşte la pedepsirea comportamentului lor sau este o măsură egoistă de a crea o falsă demarcaţie între ei si noi?

-- ”1001 de Cărți de Citit Într-o Viață", coord. Peter Boxall


Despre Autor

Bernhard Schlink, scriitor german, s-a născut în 1944, la Bielefeld. A studiat ştiinţele juridice şi din 1992 este profesor la Universitatea Humboldt din Berlin. A debutat ca scriitor cu romanul Dreptatea lui Selb (1987), primul volum dintr-o trilogie poliţistă care s-a bucurat de mare succes la public). Afirmarea internaţională o datorează însă romanului Cititorul, tradus în peste 40 de limbi, distins cu numeroase premii şi ecranizat în 2008. La Editura Polirom au mai apărut romanele Evadări din iubire (2000; Polirom, 2003) şi Întoarcerea acasă (2006; Polirom, 2007).

Detaliile Produsului

Titlu Original: Der Vorleser
Limba: Română
Coperta: Copertă moale
Pagini: 216
Editura: Polirom
Apariția: 2011
ISBN: 978-973-46-1913-9
Dimensiuni: 10,6 x 18 cm
Greutatea: 0.2000

Pareri

Părerile Clienților 3 item(s)

- la inceput am fost sceptica,
- la inceput am fost sceptica, dupa care am fost surprinsa de complexitatea cartii din punct de vedere moral. - o poveste sensibila si puternica in acelasi timp.
Evaluarea
Parerea lui Mellon / (Plasată la data 27.06.2014)
Filosofica
E o carte cu o actiunea tensionata (la figurat). dupa fiecare partida de citire, vreo 5-15 minute imi procesam informatia in cap, de fiecare data incercind sa-mi raspund la intrebari: de ce? cum? pentru ce? ce ar fi daca? Generalizez: mi-a placut!
Evaluarea
Parerea lui Alina / (Plasată la data 02.11.2012)
O carte de care nu te poți desprinde
Căutam o carte pe care să o citesc fără a mă putea desprinde de ea. Nu am greșit când am ales ”Cititorul” de Bernhard Schlink. Este genul de carte care îți cere o pauză după ce ai terminat de citit pentru a analiza întreaga acțiune a cărții. Parerea lui Ion / (Plasată la data 10.10.2012)