Chemarea Îngerului

Mai multe poze

Chemarea Îngerului

Preț de Listă: 309,00 MDL (64,64 RON)

Preț: 199,00 MDL (41,63 RON)

Economisești: 110,00 MDL (23,01 RON) (35%)

Disponibilitate: Stoc epuizat

Descriere

New York, aeroportul Kennedy. În sala de aşteptări aglomerată, un bărbat şi o femeie se ciocnesc, îşi cer scuze, apoi fiecare îşi vede de drumul lui. Madeline şi Jonathan nu se mai întâlniseră niciodată şi n-ar fi trebuit să se revadă. Dar, ajunşi la destinaţiile lor, descoperă că au încurcat telefoanele mobile.

Când îşi dau seama de greşeală, sunt despărţiţi de zece mii de kilometri: ea are o florărie la Paris, el, se ocupă de un mic restaurant la San Francisco.

Învinşi de curiozitate, fiecare cercetează conţinutul telefonului celuilalt. O dublă indiscreţie şi o revelaţie: vieţile lor sunt legate printr-un secret pe care-l credeau îngropat pentru totdeauna… Îmbinând în mod fericit o comedie romantică şi un thriller captivant, Guillaume Musso construieşte în Chemarea îngerului o intrigă care te va ţine cu sufletul la gură şi nişte personaje de-a dreptul fermecătoare.

 

Recenzii


 

„O poveste care te face să visezi cu ochii deschişi. Guillaume Musso este un autor care-şi cunoaşte foarte bine cititorii.“ -- Paris Match

„Imposibil să nu te prindă: Chemarea îngerului este fără îndoială unul dintre cele mai bune romane ale lui Musso.“  -- Terra Femina

 

Despre Autor


 

Guillaume Musso (născut în 1974) este unul dintre cei mai populari scriitori francezi contemporani. Se prezintă simplu: „Guillaume Musso, născut la Antibes, romancier”. Încă de la vârsta de zece ani a fost sigur că va scrie romane. Mama lui, bibliotecară, i-a trezit gustul pentru literatură, hrănindu-l cu „Proust la biberon”.

La vârsta de 19 ani, Musso a plecat în Statele Unite ale Americii, unde a petrecut câteva luni, îndrăgostindu-se de New York. S-a întors în Franţa plin de idei pentru romanele sale, iar după ce şi-a luat diploma în ştiinţe economice la Universitatea din Nisa, a fost timp de zece ani profesor de economie şi ştiinţe sociale.

Ideea romanului care i-a adus celebritatea i-a venit după ce a trecut printr-o experienţă terifiantă: la 24 de ani a suferit un grav accident de maşină, care l-a făcut să reflecteze la sensul vieţii şi la posibilitatea ca ea să se sfârşească pe neaşteptate.

Următoarele romane – Sauve-moi (2005), Seras-tu là? (2006), Parce que je t’aime (2007), Je reviens te chercher (2008), Que serais-je sans toi? (2009), La fille de papier (2010) – au fost la fel de bine primite de public şi sunt în curs de adaptare cinematografică. Cărţile sale s-au vândut în aproape 6 milioane de exemplare şi au fost traduse în peste 40 de limbi.

Detaliile Produsului

Titlu Original: L`appel de l`ange
Limba: Română
Coperta: Copertă tare
Pagini: 336
Editura: Art
Apariția: Mai 2015
ISBN: 978-973-724-768-1
Dimensiuni: 13,5 x 20,5 cm
Greutatea: 0.4000

Pareri