Cel mai iubit dintre pământeni (3 volume) (LIVRARE 15 ZILE)

Marin Preda

La comandă

Livrare în decurs de 15 zile!

Descriere

Apărut în 1980, cu puțin timp înainte de moartea autorului, Cel mai iubit dintre pământeni este un roman total, reunind mai multe tipuri ale acestei specii: jurnalul, romanul de dragoste, politic, social, eseistic, psihologic, senzațional. 

Marin Preda a scris, in fond, un roman pe care n-as putea sa-l numesc altfel decat romanul unei mari constiinte. Constiinta, intai, a unui mare prozator care judeca fara partinire, fara mistificaie (nici macar aceea ce se bizuie pe un tiranic senti-ment al justitiei !), o istorie in care fortele se confrunta in chip dramatic; constiinta, apoi, a unui erou care crede in puterea spiritului si in mitul fericirii prin dragoste. Destinul il loveste de mai multe ori, insa infrangerile nu-l imping spre negatia valorilor si nu-i salbaticesc sufletul.“-- Eugen Simion

 

Despre Autor


 

Scriitorul Marin Preda s-a născut la 05 august 1922, in Siliştea-Gumeşti, judeţul Teleorma. Părinţii nu erau căsătoriţi legal si a purtat numele mamei.

A studiat la Siliştea-Gumeşti, apoi la Şcoala Normală din Abrud, la Cristuru-Odorhei si la Bucureşti. A renunţat la studii după susţinerea examenului de capacitate si in 1941 se angaja corector la revista Timpul. A debutat in 1942 la această revistă cu schiţa Pârlitu’. 

Debutul editorial a avut loc in 1948, cu volumul de nuvele Întâlnirea din pamânturi. In 1955 a publicat primul volum al romanului Moromeţii, al 2-lea abia in 1967. Alte romane scrise de Marin Preda: Risipitorii, Intrusul, Marele singuratic, Viaţa ca o pradă, Delirul, Cel mai iubit dintre pamânteni. In 1956 i s-a decernat premiul de stat pentru romanul Moromeţii, in 1971 primea pentru romanul Marele singuratic premiul Uniunii Scriitorilor. 

A fost corector la România Libera, redactor la Viata Româneascã, in 1970 a fost numit director al editurii Cartea Româneascã, din 1968 a fost vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor. Din 1974 a fost membru corespondent al Academiei Române, in 1980 a fost ales deputat în Marea Adunare Naţională.

Opera sa a fost ecranizata, in 1954 apărea filmul Desfăşurarea, regizat de Paul Calinescu, in 1973- Portile albastre ale orasului, Marele singuratic in 1976, Intrusul si Imposibila iubire in 1983, Morometii in 1988, Cel mai iubit dintre pământeni in1993.

A tradus romanul Ciuma de Albert Camus si Demonii de F.M Dostoievski, împreuna cu Niculae Gane.

A fost căsătorit cu poeta cu Aurora Cornu intre 1954 si 1958, cu Eta Vexler- critic literar, evreică emigrată in Franţa in 1970 si cu Elena Mitea, cea din urma soţie, cu care era in proces de divorţ când a murit si singura cu care a avut copii. Marin Preda a murit la 16 mai 1980, la Palatul Mogoşoaia. 

Mai multe informații

Limba: Română
Pagini: 1044
Apariția: 2019
Coperta: Copertă moale
Dimensiuni: 13 x 20 cm
ISBN: 978-973-7883-92-6