Studiul China Carte de Bucate

LeAnne Campbell

Descriere

Studiul China Carte de bucate - LeAnne Campbell

 

Plina de ponturi utile de substitutii, conservare a factorilor nutritivi si tranzitie la o alimentatie bazata pe plante, Studiul China – Carte de bucate iti arata cum sa iti transformi cu adevarat si vizibil starea de sanatate, si a ta, si a intregii familii, cu preparate delicioase, de care va veti indragosti si tu, si copiii.
 

Una dintre particularitatile cartii lui LeAnne este folosirea unor retete care nu contin grasimi adaugate si putina sare – sau chiar fara sare – si care recurg la minimum, in modul cel mai judicios, utilizarea de agenti de indulcire. Unele persoane, care nu pot in ruptul capului sa accepte ideea de a nu folosi zahar sau grasime in dieta cotidiana pot sa-i puna la indoiala strategia fara-grasimi, dar dovezile stiintifice arata ca ar trebui sa incercam sa evitam sa folosim grasimi adaugate, mai ales persoanele care fie se confrunta cu un risc sporit de aparitie a unei boli degenerative (respectiv majoritatea oamenilor) sau cei care au fost deja diagnosticati cu o asemenea boala (de exemplu, boli cardiovasculare, cancer, diabet si alte tulburari metabolice si obezitate). Folosesc termenul grasimi „adaugate” pentru a face distinctia fata de alimentele pe baza de legume si fructe care au un continut bogat de grasimi, deoarece acestea au adeseori o rezerva naturala de antioxidanti, fibre si genul adecvat de proteine.

Stiu ca pentru multi oameni care au avut intotdeauna o dieta tipic americana – tipica omului modern din tarile dezvoltate – trecerea la o dieta fara grasimi adaugate poate constitui o foarte mare provocare – cel putin la inceput. Dar este important sa se stie ca s-a dovedit ca grasimile dau dependenta, facandu-i adeseori pe oameni sa consume cantitati tot mai mari de-a lungul timpului. In cele din urma, devine cat se poate de dificil pentru multi oameni sa isi revina de pe urma acestei dependente. La fel ca in cazul multor altor dependente, unora li se pare nu numai dificil sa faca schimbarea, ci devin si neobisnuit de defensivi in privinta preferintelor lor.

Insa schimbarea este posibila. Este nevoie doar de timp, poate cateva luni pentru unele persoane. Iar din momentul in care schimbarea este implinita, descoperim gusturi noi la alimentele pe baza de legume si fructe, gusturi despre care aproape ca nici nu stiam ca exista. Din momentul in care ajung in acest punct mai sanatos, multi dintre ei descopera ca daca, din curiozitate, revin la vechile preparate care plutesc in grasime, se confrunta cu dificultati – poate chiar tulburari intestinale reale – sau este posibil sa constate ca mancarea de odinioara are gust mai curand de unsoare stricata.


Vanduta in aproape un milion de exemplare si aclamata drept una dintre cele mai importante carti de sanatate si nutritie contemporane, Studiul China dezvaluie faptul ca dieta traditionala occidentala a condus la o dezvoltare pe scara larga a celor mai mari probleme de sanatate ale momentului, inclusiv obezitatea, diabetul, afectiunile cardiace si cancerul. Bazata pe cel mai cuprinzator studiu de nutritie care a fost realizat vreodata, cartea ii pune in maini cititorului dovezi imposibil de contestat ca o alimentatie bazata pe plante duce la o stare optima de sanatate avand capacitatea de a opri sau vindeca numeroase afectiuni.

Pentru prima oara, o carte de bucate porneste de la aceste descoperiri si pune la dispozitie retete de preparate culinare bazate pe dovezile stiintifice ale Studiului China. Scrisa de LeAnne Campbell, fiica unuia dintre autorii Studiului China – dr. T. Colin Campbell – si mama a doi adolescenti inzestrati cu o sanatoasa pofta de mancare, Studiul China – Carte de bucate cuprinde retete delicioase, usor de realizat, bazate pe plante, fara adaos de grasimi, cu zahar si sare la minimum, retete verificate, care asigura o stare optima de sanatate – fara niciun sacrificiu in ce priveste savoarea si aromele.


Studiul China – Carte de bucate combina cele mai bune si mai sanatoase practici ale alimentatiei bazate pe plante, cu preparate fara ulei, de care te vei indragosti de-a dreptul, impreuna cu intreaga ta familie.”

– Lindsay S. Nixon, autoarea uriasului succes, Seria Happy Herbivore

Mai multe informații

Limba: Română
Pagini: 284
Apariția: 2014
Coperta: Copertă moale
Dimensiuni: 13 x 20 cm
ISBN: 978-606-8420-34-9