Ukraina Mir. Al IV-lea Reich (Volum de versuri)

Lan de grâu cu îngeri uciși

Egale ca intensitate lirică, cele două părți ale cărții „Al IV-lea Reich”, de Marius Conu și Gabriel Dinu, se completează una pe alta, și finalmente se regăsesc într-un tot unitar, în acest film al vieții al morții.

„Leac pentru moarte”, cum spune Gabriel Dinu, o astfel de carte cu titlul de istorie, scrisă din mers, pe fugă, pe dragoste, pe întuneric, în fața oglinzii, constituie o mărturie demnă de încredere, adică o carte „pe surse” intim legate de ființa celor doi poeți. „Sursa” cotidiană este chiar propria lor viață. Cele trei poeme care deschid partea lui Marius Conu, intitulată „Ucraina mir”, sunt un preambul în ceea ce va urma la acest început de secol XXI, anticreștin, global și lipsit de identitate.

„Ucraina Mir” (Pace în Ucraina), cu numerotația ei, 1, 2, 3, 4 este ca un ritm cadențat de mărșăluire, de antrenament, un ritm de exod, ca formă de viață trăită pe fugă. Urmează pe loc repaos, stop-cadru pentru mărturisire:

„Ei ți-au furat toate stelele

și cerul l-au închis

cu păsări metalice.”

O strofă emblematică pentru exodul copiilor, goi, flămânzi, singuri, o imagine de prim-plan mărit, din poemul „Înflorirea”.

Sunt multe flori în poezia lui Marius Conu, ca o ofrandă pentru miile, zecile de mii de morminte, necunoscute, fără nume, sau doar cu un număr, unic și de identificare, în catalogul negru al umanității: de la „floarea de sub coaste”, amintind de străpungerea cu sabia în coasta lui Iisus pe cruce, de soldatul roman, pentru a se încredința că este mort, până la

„savanele mătăsoase

ale îndepărtatelor flori.”

Poet, dar și „soldat”, cum ar zice Nichita Stănescu, el trăiește totuși „sub umbra pescărușului”. În ciuda tuturor jocurilor politice – utopii perverse cu rânjet cinic –, el visează „granița luminoasă” unde „peștele chimic” nu poate trece.

Poezia lui Marius Conu este o barieră, o frontieră, unde rostirea nu are nimic de-a face cu violența. Aici este locul unde „păsările cântă în ochii tăi”, și unde memoria afectivă și memoria istorică sunt utile și actuale. Numele soldatului, ucrainian, rus, vietnamez, american, sârb, ca și numele soldatului care l-a împuns pe Iisus cu sabia sub coaste, și multe alte nume, numele orașelor distruse, atunci și acum, fac parte din geneza istoriei.

Societatea globalistă a zilelor noastre și falsa libertate egală, le amestecă ca în jocul de zaruri.

Ziua când vin

„păsările oarbe

Lăcrimând.”,

cum spune Gabriel Dinu în poezia „Alea Jacta est”, este ziua când zarurile au fost aruncate. Vechea, antica sintagmă de trecerea Rubiconului și începerea războiului își găsește în poezia lui Gabriel Dinu un spațiu liric de protest și manifest împotriva acestei duplicități mondiale mascate, unde războinicii „luptă pentru pace” din buncăre blindate și bine ascunse sub pământ.

Orice invazie, fie în Estul apropiat sau îndepărtat, fie în Vietnam, Kiev, Mariupol, Bucha, Hiroshima, fosta Yugoslavie..., aduce dansul morții.

În „Ucraina Mir”, secvența 3, Marius Conu, implicat trup și suflet în propria poezie ca mod de viață, pus în fața plutonului de execuție, ascultă în tăcere, întrebarea cinic – superioară: „Cum te simți?”

Ca modalitate de răspuns, adică de a tăcea la provocarea-ispită, poemul lui Marius Conu cu titlul „Tăcerea”, este un manual volant, care se poate învăța pe dinafară:

„Cum te simți?

Am privit ploile îndepărtate

Și magnoliile roșii înflorindu-mi

Pe coapse, umeri, piept

Ca niște săruturi intense...”

Poezia lui Marius Conu este o „poveste de dragoste” eternă, nealterată de mecanismul cinic al societății tot mai mult antiumană.

În „Dans final” poetul romantic cere poetului soldat, dreptul pentru o ultimă mărturisire:

„Amintirile doar

sunt sentimentele acelea

care îngenunchează

somnul.”

Sabia lui Irod care a ucis 14.000 de prunci, acum mai bine de două mii de ani, funcționează și azi. Ultrasofisticată, cu o denumire standard, diversificată până la haos, ea are cu aceasta, o trăsătură comună: taie în carne vie. La propriu și la figurat.

Pe fronturile lumii, la vedere, sau în închisorile off din Guantamano sau Siberia, închisori despre care scrie Gabriel Dinu în poemul „Trăiască lupta pentru pace”, militanții „flower power” își strâng mâinile cu Zeul Războiului. Nu contează cine este acesta. Banul este o sursă globală, solidă, lichidă, de înțelegere. „Diplomația” a devenit un slogan, de genul, să zicem: Noi vă vom salva. Dar pentru asta, mai întâi, trebuie să vă distrugem.

Sala unde se joacă zaruri poate fi și o limuzină blindată cu geamuri fumurii. Iar pentru iubitorii de antichități, amintesc și dictonul latin: „Acolo unde au pustiit, ei au zis că au făcut pace.”

Poezia lui Gabriel Dinu înseamnă „a vedea tăcerea”. Multiplele posibilități de rostire pe care poezia lui le oferă, fac din partea a II-a a cărții, intitulată „Al IV-lea Reich”, o oglindă a timpului calendaristic, luni, marți, miercuri ..., dar a unui timp care se rupe de el însuși, pentru a deveni un fragment de istorie:

„Împărțiți viața

și moartea la 4.

Rezultatul va fi

Un vis, un râs, un plâns.”

Cele patru zări ale lumii au, pe rând, după cum cade ruleta sau zarul aruncat, una din aceste înfățișări: vis, râs, sau plâns. Gabriel Dinu alege „visul ca medicament”. Parafrazându-l, pot să spun că numele din vis, nu este asemenea celui din realitatea imediată. A muri înseamnă a pierde ceva din tine. Ce trebuie să pierzi, ce parte din tine se rupe de tine însuți, ca să poți scrie așa?

„Aduceți flori,

mă simt atât de bolnav.

De moarte.”

O carte în doi se scrie greu. Dar în marea pribegie prin deșertul lumii, este bine să fie doi. Regula patristică a călătoriei, simplă și esențială, sau regula creștină a călătoriei care spunea, unde sunt doi sunt și Eu, devine o regulă poetică, și cei doi autori, Marius Conu și Gabriel Dinu, merg în tăcerea cuvintelor nerostite pe drumul lor.

Clelia IFRIM
4.07.2022

Poezia ca armă

Am citit și recitit „Al IV-lea Reich” acest volum de poezie care integrează cu sinceritate confruntarea dintre  preocupările de ordin personal și sentimentul de REVOLTĂ, sentiment cuprinzător și cu adânci reverberații în întreaga sensibilitate și spiritualitate a celor doi autori.

Pe poetul Conu Marius îl știu de multă vreme prins în problemele adânci ale rostului și responsabilității artei, căutând permanent metafora care transmite ceva cu adevărat semnificativ, angajant și  enunțând metaforic un punct de vedere personal despre adevărurile  profunde ale  lumii în care trăiește.  Așa că am citit și  recitit, cu pumnii strânși,  prima parte a acestui volum de poezii unde: „nebunul de fericire / râde sărat, râde roșu /.../ în donetsk-ul de frică / de îndepărtare!”.

În partea a doua am avut onoarea, plăcerea și surpriza de a-l descoperi pe poetul Gabriel Dinu utilizând versul simplu, direct, discursiv  pentru a etala o conștiință neliniștită care refulează prin ritmuri îndrăznețe, prin versuri fluide învăluite în tâlcuri și mistere de o inepuizabilă și remarcabilă flexibilitate a expresiei. „Fericirea e la Mol, / Lukoil sau Petrom, / sub forma unei fise, / de fix 50 de bani” ! Personal NU am dubii  dacă președintele Iohanis, Ciucă sau Ciolacu ar putea  înțelege de ce „A venit îngerul și a plâns”!

Complex și turbulent, generos și sfidător, cu sclipiri metaforice de neastâmpăr și transparență, volumul de poezii „Al IV-lea Reich” aduce în prim plan vitalitatea meditației intelectuale și este un act / fapt artistic din care câștigă POEZIA  ca formă de rezistență, Poezia  ca armă și floare, Poezia ca parfum și/sau scut!

Felicitări editorului care a avut generoasa idee a acestui duel poetic dar și cititorilor care se vor lăsa prinși între  asalturile și paradele metaforice din volumul „Al  IV-lea Reich”.

Ion Gabriel PUȘCĂ-Lupișor