Lagărul 33

Lilia Bicec- Zanardelli

Descriere

  „Romanul Lagărul 33 începe cu povestirea unui episod dramatic și tăcut din cel de-al Doilea Război Mondial: masacrul prizonierilor de război din Lagărul 33 de lângă Bălți. E un roman dureros și fermecător în care realitatea alternează cu fantezia într-un mod sublim, delicat și convingător.
   Este o carte care revendică valoarea mărturiei istorice în speranța că sacrificiile atâtor oameni uitați vor rămâne ca un avertisment pentru generațiile viitoare, astfel încât ororile de cândva să nu se mai repete niciodată. Protagonistul romanului, Vittorio Monttini, prizonier de război de origine italiană, este unul dintre puținii supraviețuitori ai hecatombei de la Bălți.
  Acesta se salvează ieșind cu greu dintr-o groapă comună și evadând din lagăr, după care trece printr-un lung delir provocat de glonțul din omoplat și tifosul exantematic. Când se întremează de-a binelea și decide să se predea autorităților, este deportat în Siberia împreună cu familia care l-a salvat. Astfel rămâne prizonier pentru toată viața într-o țară străină, cu un sistem ostil, în care este prins ca într-un con vulcanic.” (Lilia Bicec-Zanardelli)

Mai multe informații

Limba: Română
Pagini: 220
Apariția: 2019
Coperta: Copertă moale
Dimensiuni: 13.0x19.5
ISBN: 9789975863803