Împăratul Muștelor

William Golding

Descriere

Romanul Imparatul Mustelor, devenit un clasic al secolului XX, continua sa aiba un ecou rareori intalnit in istoria literaturii. Transpunerea cinematografica a romanului, din 1963, apartine regizorului Peter Brook.

Un grup de copii scapa cu viata din catastrofa prabusirii unui avion si incearca sa supravietuiasca pe o insula pustie din mijlocul Pacificului. Insa ceea ce ar putea fi aventura vietii lor, o noua robinsoniada departe de adulti si de regulile acestora, se transforma intr-un cosmar ucigator de vise: ura ia locul inocentei si crima se instapaneste peste o lume care-si rataceste busola.

O parabola de o forta incredibila care ne ofera un raspuns deopotriva crud si realist la intrbarea: este libertatea absoluta calea spre paradis?

"Alaturi de romanul De veghe in lanul de secara, Imparatul mustelor e cartea de capatai a tinerilor de pretutindeni." -- New York Times Review of Books

"Un roman exceptional care surprinde intreg universul uman in aventura unor copii pe o insula de corali."-- E.M. Forster

"O poveste atemporala asemenea unui mit." -- Malcolm Bradbury

"O oglinda lucida, obiectiva si in spaimantatoare a societatii moderne."-- Times Literary Suplement

 

Fragment:

"Primul ritm cu care se obisnuiră fu ciclul lent din zori până la înserarea bruscă. Acceptară, plăcerile dimineţii, soarele strălucitor, marea impunătoare şi aerul plăcut, drept momente când te puteai juca frumos, iar viaţa era atât de plină, încât speranţa devenea de prisos, fiind prin urmare dată uitării. Spre amiază, când torentele de lumină. cădeau aproape pe verticală, culorile stridente ale dimineţii se îndulceau, prinzând reflexe de perlă şi opal; iar arşiţa — ca si cum înălţimea ameninţătoare a soarelui i-ar fi dăruit un impuls — le dădea lovituri de care se fereau, fugind la umbră şi stând acolo culcaţi, poate chiar dormind.

La prânz se petreceau lucruri ciudate. Marea sclipitoare se umfla, despicându-se în suprafeţe plane, enervante prin mişcarea lor imposibilă; reciful de coral şi câţiva palmieri piperniciţi, agăţaţi de porţiunile mai ridicate, se înălţau spre cer, tremurau, se rupeau în bucăţi, alergau ca picăturile de ploaie pe sârmă sau se multiplicau ca stranie succesiune de oglinzi. Uneori, se întrezărea ameninţător uscatul, acolo unde nu exista uscat, destrămându-se ca un balon, în timp ce copiii îl urmăreau din ochi.

Piggy, cu un aer savant, denunta feomenul ca fiind un "miraj"; si cum nici un baiat nu reusea sa ajunga macar la reciful de pe intinderea marina unde pandeau rechinii cu botul deschis, se obisnuira cu aceste mistere şi le ignorară, aşa cum ignorau stelele miraculoase şi pâlpâitoare. La amiază, iluziile se destrămau pe cer şi soarele îi aţintea feroce, ca un ochi mânios. Apoi, spre sfârşitul după-amiezii, mirajele se impuţinau, iar orizontul se uniformiza, devenind albastru şi dens, odată cu asfinţitul.

Era un alt moment de răcoare relativă, ameninţat însă de venirea întunericului. După ce soarele apunea, bezna cotropea insula ca spuma unui stingător de incendii şi în scurt timp, sub stelele indepărtate, adăposturile se umpleau de neastâmpăr.

Cu toate acestea, tradiţia nord-europeană a muncii, a jocului şi a hranei în timpul zilei, le făcu imposibilă adaptarea completă la acest nou ritm. Puştiul pe nume Percival se furişase de la început într-un adăpost şi rămăsese acolo două zile, vorbind, cântând şi plângând, până crezuseră că se ţicnise şi se distraseră reţinut pe seama lui. De atunci slăbise, avea ochii roşii şi era foarte trist; un puşti care se juca puţin şi plângea des.

Băieţii mai mici erau cunoscuţi acum sub numele generic de „puştii". Descreşterea în înălţime, de la statura lui Ralph în jos, avea loc treptat; şi, cu toate că exista o categorie confuză, cuprinzându-i pe Simon, Robert şi Maurice, nimănui nu-i era greu să-i recunoască pe cei mari la un capăt şi pe cei mici la celălalt. Puştii neîndoielnici, cei de vreo şase ani, duceau o viaţă a lor, foarte distinctă, dar în acelaşi timp intensă. Mâncau mai toată ziua, culegând fructe de unde reuşeau să ajungă, fără să strâmbe din nas, dacă erau sau nu coapte sau bune.

Se obişnuiseră cu durerile de stomac si cu un fel de diaree cronică. Sufereau spaime nemărturisite in beznă şi se ghemuiau unul într-altul, căutând alinare. in afară de hrană şi de somn, îşi găseau timp pentru jocuri stupide şi banale printre dunele de nisip alb de la ţărmul mării strălucitoare. Plângeau după mămicile lor mult mai puţin decât te-ai fi putut aştepta; se bronzaseră puternic şi erau extrem de murdari... "

 

Despre Autor


 

După studii de fizică şi de literatură engleză la Oxford, după apariţia unui volum de poeme (1934), după ce a fost rând pe rând actor, marinar, muzician, devenind în cele din urmă simplu profesor de şcoală, William Golding (1911–1993) s-a dedicat exclusiv scrisului abia la cincizeci de ani. Experienţa războiului – participase în marina britanică la debarcarea din Normandia – avea să-l marcheze profund, interzicându-i să mai vadă în om o fiinţă inocentă: pentru el, până şi copiii poartă în suflet germenele răului.

Aceasta este tema primului său roman,Împăratul muştelor (The Lord of the Flies, 1954), care a cunoscut un enorm succes imediat după apariţie. Urmează alte 11 romane şi două volume de eseuri, inspirate, toate, din aceeaşi temă. În 1983, în discursul de recepţie a premiului Nobel, Golding se arată uimit de obstinaţia cu care se caută semnele deznădejdii, pe care el însuşi le-a lăsat în opera sa.

„Eu nu mă simt deloc deznădăjduit“, spunea el cu acel prilej. Iar paradoxul acesta exprimă cel mai bine luciditatea cu care a privit întotdeauna lumea în care ne este dat să trăim. 

Mai multe informații

Limba: Română
Pagini: 236
Apariția: Aprilie 2013
Coperta: Copertă moale
Dimensiuni: 13 x 20 cm
ISBN: 978-606-779-222-5