Însușiri modificate. Știința și arta meditației (LIVRARE 15 ZILE)

Daniel Goleman, Richard J. Davidson

La comandă

Livrare în decurs de 15 zile!

Grăbește-te, produs cu stoc limitat!

Descriere

Prieteni încă din vremea studenţiei la Harvard, Daniel Goleman şi Richard Davidson şi-au unit eforturile pentru a întocmi un studiu riguros dedicat meditaţiei, precum şi beneficiilor pe care le aduce practicarea responsabilă şi constantă a acestui străvechi exerciţiu spiritual. Pornind de la experienţa personală în ashramuri indiene, meticuloase cercetări de laborator şi o bibliografie extinsă, autorii demontează mituri şi ne explică care sunt efectele benefice pe care meditaţia le are asupra minţii, a sufletului şi a trupului.

 

Scopul celor care se dedică sau se gândesc să se dedice meditaţiei nu ar trebui să fie o mai bună stare a sănătăţii ori succesul în afaceri, ci atingerea unui nivel superior în natura noastră umană prin cultivarea unor calități precum altruismul, echilibrul sufletesc, o prezență iubitoare și compasiunea, care nu sunt altceva decât însuşiri pozitive modificate.

 

Însușiri modificate prezintă călătoria spirituală şi profesională a celor doi autori, precum şi sfaturi practice atât pentru cei care vor să înceapă să mediteze, cât şi pentru cei care au încercat deja câteva exerciții sau sunt deja experţi.

Mai multe informații

Limba: Română
Pagini: 400
Apariția: 2020
Coperta: Copertă moale
Dimensiuni: 14.5 x 20.5 cm
ISBN: 978-606-44-0069-7