Ciprian Porumbescu. Jurnal 1879

Cu toate ispitele vieții urbane, Ciprian rămâne profund legat de familie şi de locurile copilăriei și adolescenței, Stupca și Ilișești. Mai ales in ceasuri de boală şi disperare, amintirea satului îi dă puteri: «când mă gândesc la draga noastră casă și la dragul meu Ilișeşti, mă simt atât de voios, atât de fericit - uit şi de boală şi de necazuri şi de multele mele griji» (23 mai). Crescut într-o familie cu nouă copii (dintre care şase mor prematur, ajungând la maturitate doar el, Ştefan şi Marioara), Ciprian nu se poate desprinde de vatrå, tânjeşte mereu după căldura căminului, visează la cuibul copilăriei. Îl emoționează fiecare scrisoare de acasă şi este cuprins de nerabdare înaintea întoarcerilor la Stupca.

Preţuirea de care se bucură tatăl lui, preotul Iraclie, în rândul clerului şi în cercuri de intelectuali din provincie îi permite lui Ciprian să peregrineze în voie prin satele din jur, fiind primit pretutindeni cu bratele deschise... In toată această ambianță de alintare, tatăl Iraclie îi rămâne - in pofida severităţii lui - persoana cea mai apropiată: ocrotitor și grijuliu, mereu disponibil pentru copiii lui, susținându-i neclintit cu bani, cu atenții şi sfaturi, cu severitate şi tandrete.

Cronica iubirii romantice e unul dintre straturile textului - o fatetă a portretului intim al lui Porumbescu, căruia jurnalul îi adaugă nuante noi, delicate. In structura secvenţială a însemnårilor cititorul va desluşi - pe lângă impresiile inedite din viața diurnă a unei Bucovine dispărute, pe lângă crâmpeie din viaţa studențească și muzicală a Cernăuțilo - drama unei existente fragile, atacate de boală, şi pe cea a unei iubiri asumate cu toată perspectiva ei de neîmplinire. Candoarea cu care sunt dezvăluite este, poate, cea mai pretioasă revelaţie a Jurnalului."