Pisica Pătrată

Pisica Pătrată

Preț de Listă: 154,00 MDL (38,50 RON)

Preț: 77,00 MDL (19,25 RON)

Economisești: 77,00 MDL (19,25 RON) (50%)

Disponibilitate: În Stoc

Doar 1 exemplar disponibil

Descriere

Pisica Pătrată este primul album de street art românesc, apărut în ediţie limitată la Editura Vellant. Prezentând o serie de lucrări ale street artistului Alexandru Ciubotariu, cunoscut sub pseudonimul de Pisica Pătrată, albumul adună laolaltă mostre ale trecerii pisicii pătrate prin Bucureşti, Constanţa sau Chişinău şi îi oferă cititorului ocazia de a (re)vedea şi lucrări care nu se mai regăsesc „pe teren”.

O formă de luare în stăpânire a spaţiului urban, prin resemnificarea acestuia cu ajutorul spray-ului, a colajelor şi a vopselei, lucrările din Pisica Pătrată arată o altă faţă a oraşelor pe care credeam că le cunoaştem. „Eu vreau să înfrumuseţez oraşul, nu să-l vandalizez”, spunea într-un interviu autorul volumului. Iar fotografiile incluse în acest album demonstrează că orice colţ abandonat, nefolosit şi golit de sens al oraşului poate fi „salvat” de la monotonie prin transformarea sa într-un reper urban cu o identitate desenată.

O intervenţie salvatoare şi reparatorie în spaţiul public, personajul pisica pătrată a devenit emblematic pentru street art-ul bucureştean. Cap pătrat, dinţi ascuţiţi, faţă veselă ori furioasă, tristă, vag incomodată, înghesuită – pisica pătrată poate fi admirată de-acum încolo nu numai în oraş, ci şi în bibliotecă.

 

Detaliile Produsului

Limba: Română
Coperta: Copertă moale
Pagini: 120
Apariția: 2009
ISBN: 978-973-1984-56-8
Dimensiuni: 21 x 29 cm
Greutatea: 0.5100

Pareri