Războiul limonadei

Ce este cererea? Dar oferta? Concurenta? Marketingul?
    O carte care creioneaza, in joaca, mici lectii de economie

    Elev in clasa a patra, EvanTreski se pricepe la oameni. Stie sa schimbe doua vorbe cu ei, chiar si cu adultii. Pe de alta parte, sora lui mai mica, Jessie, e buna la matematica, dar nu la a lega relatii cu oamenii. Cand incepe Razboiul Limonadei intre frati, nu e deloc limpede cine o sa castige si nici macar daca vrajba lor o sa se termine vreodata.
    Un roman plin ochi de ponturi ingenioase, o introducere in lumea afacerilor, cu definitii ale unor termeni economici cheie, grafice si diagrame. Amuzant si profund totodata, Razboiul Limonadei urmareste subtil felul in care, din dorinta de castig, concurentii pot ajunge in situatia de a-si face rau reciproc.

    Fragment din romanul "Razboiul limonadei" de Jacqueline Davies:

    ”Dadu paginile pana la Ideea ingenioasa nr. 2 si-i arata locul respectiv cu degetul:
    VALOARE ADAUGATA: CEVA IN PLUS (CUM AR Fl O CARACTERISTICA SPECIALA SAU UN AMBALAJ ATRAGATOR) ADAUGAT DE O COMPANIE UNUI PRODUS SI CARE FACE PRODUSUL MAI DEZIRABIL PE PIATA. 
    — Asta inseamna sa le oferim clientilor ceva suplimentar, pe care nu-l asteptau, ii explica Jessie. Adica, oricine poate sa-si faca propria limonada. Nu? Asa ca, daca vrem s-o cumpere de la noi, trebuie sa le dam ceva in plus. Sa-i adaugam valoare.
    — Super, accepta Megan. Deci, ce-o sa adaugam?
    — Paai, ce zici de chipsuri? Si poate si covrigei. Tuturor le plac chipsurile si covrigeii. O sa punem un bol pe masa si oricine cumpara limonada poate sa rontaie cate ceva pe gratis.
    — Deci adaugam valoare - crantanele.
    — Dap, doar ca... Jessie statuse pana foarte tarziu sa citeasca brosurica mamei ei. Stii ce adaugam de fapt? Distractie. Asta-i singurul lucru de care oamenii nu pot sa-si faca rost singuri. Pare ca vindem limonada si gustarele, dar, de fapt, vindem distractie. Si toata lumea vrea sa se distreze.
    — Uaaau, exclama Megan. Asta-i chiar o chestie desteapta. O sa fie ca o petrecere. Si cui nu-i plac petrecerile?
    Jessie incuviinta din cap. Rupse cu grija definitia valorii adaugate din carticica si o puse in cutiuta ei cu lacat. Mama ei ii spusese dintotdeauna: Unele idei sunt ca un cont in banca.
    Peste o ora, erau gata. Standul era proaspat decorat cu fasii de hartie colorata si baloane.”