Cartea Feţelor. Revoluţia Facebook în Spaţiul Social [Carte Electronică]

Cartea Feţelor. Revoluţia Facebook în Spaţiul Social [Carte Electronică]
67,99 MDL (14,22 RON)
67,99 MDL (14,22 RON)

Descriere

„Am pornit în documentarea şi scrierea acestei cărţi cu câteva întrebări în minte. Altele s-au conturat pe parcurs. Ce schimbă social media? De ce spunem că Facebook e o revoluţie? Dacă n-am fi avut Twitter şi Facebook, s-ar fi petrecut lucrurile la fel în Tunisia, în Egiptul care s-a scuturat de dictatura lui Mubarak, în Republica Moldova?

Influenţează social media lumea politică şi modul în care suntem guvernaţi? Cum ne-am fi luat informaţiile despre cutremurul, tsunami-ul şi accidentul nuclear din Japonia? De ce anumite acţiuni strâng mii de susţinători, în timp ce altele se îneacă în anonimat? Cum ne afectează faptul că suntem conectaţi toată ziua la ceea ce spun şi ce fac prietenii? Prietenii virtuali, sau reali?

Cum schimbă social media jurnalismul şi ce pot face gazetarii? Mi-am pus toate aceste întrebări (şi altele) şi am încercat să văd ce răspunsuri pot găsi. Am stat de vorbă cu zeci de oameni, le-am cerut părerea şi am vrut să le înţeleg poveştile.“ -

Recenzie

,,Din fericire, Cartea feţelor ţinteşte mai departe de isprăvile tânărului programator şcolit la Harvard. Autorul (care a predat în învățământul superior şi a făcut sumedenie de cursuri în Statele Unite) a citit, nu glumă, din domenii foarte diverse, de la sociologie până la teoria informaţiei şi de la teoria comunicării până la neurobiologie, în încercarea de a oferi explicaţii pentru succesul pe care îl au social media. În calitatea mea de ageamiu, trebuie să recunosc că mi s-au părut interesante teorii precum cea a surplusului cognitiv (care ar alimenta cu conţinut aceste forme de comunicare) sau teorii ale relaţiilor sociale exprimate prin concepte ca numărul lui Dunbar sau dimensiunile maxime ale unui grup social.

Probabil specialiştii vor fi mai puţin entuziasmaţi, dar să nu uităm că e o carte de pentru un public mai larg, aşa că paginile respective s-ar putea să nu fie pentru ei. Pe de altă parte, A. -B. Ulmanu pare să fi neglijat complet în demersul lui interdisciplinar zone precum sociolingvistica sau psiholingvistica. Dacă ar fi avut curiozitatea să răsfoiască măcar unele scrieri ale lui David Crystal (de ce nu, Txtng: The Gr8 Deb8) i s-ar fi relevat poate şi dimensiuni ale social media pe care nu le-a luat în seamă, cum ar fi aparentul şi paradoxalul refuz al simplităţii în anumite situaţii, precum şi caracterul lor uneori ludic.” - http://ce-am-mai-citit.blogspot.com/2011/07/alexandru-bradut-ulmanu-cartea-fetelor_20.html


Detaliile Produsului

Limba: Română
Editura: Humanitas
Apariția: 2012
ISBN: 978-973-50-3616-4
Compatibil cu: iPhone, iPad, Android, Windows Phone

Pareri