Cartea Ceaiului

Cartea Ceaiului
138,00 MDL (28,87 RON)

Disponibilitate: Stoc epuizat

Descriere

Ilustraţii de Vitalie Coroban.

Traducere din engleză de Emanoil Bucuţâ.

Cartea Ceaiului apărută în anul 1906 în limba engleză este un eseu despre rolul ceaiului în viața culturală a Japoniei. Kakuzo consideră că teismul, născut în China, a atins perfecțiunea abia după ce a ajuns pe tărâmurile nipone.

Filosofia ceaiului nu e numai estetică, în ințelesul obișnuit al cuvântului, căci, vădește, în legătură cu morala și religia, întregul nostru punct de vedere față de om și de Fire. Ea e igiena, pentru că silește la curățenie; e gospodărie, pentru că arată cum tihna se găsește mai curând în simplicitate decât în incărcat și costisitor; ea e geometria moralei, întrucât hotărnicește simțul nostru de masura față de univers. Ea înfățișează duhul adevărat al democrației răsăritene, făcând din toți credincioșii săi aristocrați de gust.

Recenzie

Okakura Kakuzô, cărturar şi estet, face parte din prima generaţie niponă din perioada când Japonia se deschide culturii occidentale. Urmează o şcoală particulară a misionarilor creştini, înfiinţată de Hepburn, acelaşi care a proiectat alfabetul japonez cu caractere latine. îşi desăvârşeşte educaţia tradiţională la un templu budist, unde învaţă caligrafia, poezia, etica, filosofia chineză şi se iniţiază în operele clasicilor niponi.

Studiază la Universitatea din Tokio, de curând înfiinţată, sub îndrumarea unor profesori aduşi din Occident. întreprinde o lungă călătorie de documentare în Statele Unite, Franţa, Anglia, Italia, Spania, Germania, Austria în calitate de membru al Comisiei imperiale de artă. Este, rând pe rând, curator al Muzeului Imperial, preşedinte al celei de-a doua şcoli de artă din Japonia, membru fondator al Asociaţiei Teatrelor Japoneze, profesor de istoria artei.

în 1906 scrie direct în engleză şi publică la New York Cartea ceaiului. Imediat este tradusă în diferite limbi. Cartea îl consacră. Şi este considerată una dintre cele mai importante cărţi ale omenirii.

„Filosofia ceaiului, explică Okakura Kakuzô, nu e numai estetică, în Înţelesul obişnuit al cuvântului, căci vădeşte, în legătură cu morala şi religia, întregul nostru punct de vedere faţă de Om şi de Fire."

-- Gheorghe Erizanu, editor, autorul lucrării ”Ce spun cărțile”

Despre Autor

Okakura Kakuzo (1862, Yokohama – 1913, Akakura), cărturar și estet japonez. Urmează o școală particulară a misionarilor creștini, înființată de misionarul american James Curtis Hepburn, același care a proiectat alfabetul japonez cu litere latine.

Educația tradițională și-o desăvârșește la un templu budist, unde învață caligrafia, poezia, etica, filosofia chineză și unde se inițiază în operele clasicilor niponi. Studii superioare la Universitatea din Tokio, de curând înființată sub îndrumarea profesorilor aduși din Occident. În 1886, întreprinde o lungă călătorie în Statele Unite, Franța, Italia, Spania, Germania, Austria și Anglia, în calitate de membru al Comisiei imperiale de artă.

În 1906 publică la New York Cartea ceaiului, redactată în engleză, care-l va consacra pe plan mondial, lucrarea fiind tradusă în numeroase limbi. Alte scrieri: Idealurile Orientului (1903), Deșteptarea Japoniei (1904), Deșteptarea Orientului (postum).

Detaliile Produsului

Titlu Original: The Book of Tea
Limba: Română
Coperta: Copertă tare
Pagini: 126
Editura: Cartier
Apariția: 2010
ISBN: 978-9975-79-624-8
Dimensiuni: 16,5 x 20,5 cm
Greutatea: 0.2900

Pareri