Călugăr fără Schit

Călugăr fără Schit
50,00 MDL (10,46 RON)

Disponibilitate: În Stoc

Doar 1 exemplar disponibil

sau

Descriere

Traimanus este pseudonimul scriitorului din Basarabia Traian Vasilcau, născut în 1969. După debutul din 1995, ritmul apariţiilor sale editoriale este uimitor, tipărind peste patruzeci de volume de poeme literatură pentru copii, eseuri, pamflete, versuri pentru cîntece, aforisme, reflecţii, traduceri.

De là început, observăm cu uşurinţă că avem a face cu un poet debordant, proteic, preocupat aproape exclusiv de domeniul spiritualităţii, dramatic, dar cu propensiune pentru Indicul lingvistic, priceput m folosirea rimei naturale, capabil să dezvolte discursul, dar, mai ales sa fie brevilocvent, pînă la minimul epigramatic.

Poezia lui Traian Vasilcău conţine multă morfologie, multă recuzită, fiind scoasă din monotonie şi pasivitate prin artificii şi fantezii manieriste, prin ingeniozităţi lexicale şi imagism. Ea este, în mare măsură, exclamativă, invocare, apologie, bucurie, extaz, aspiraţie la gloria/eternitatea literară. Dexteritatea teatrală, regizorală transpare uneori: „Sînt în trecere prin paradi, E spectacol. Sînt jerbe de flori.  Am să chem suferinţa la bis, Şi cu ea voi dansa pînă-n zori."

Traianus (Traian Vasikău) readuce în literatura română de azi, cu succes, mireasma deosebită a poeziei religioase din perioada interbelică, realizînd performanţa, deloc neglijabilă, a unei mari diversităţi monotematice şi stilistice şi relevînd încă o dată resursele lirice nesecate ale unui domeniu cu care a început cultura română. -- Paul Aretzu

Despre Autor

Traian Vasilcău (TRAIANUS) s-a născut la 2 aprilie 1969, in satul Viişoara, raionul Edineţ, Basarabia. A absolvit facultatea Istorie şi Etnopedagogie a Universităţii de Stat „Ion Creangă" din Chişinău. E preşedinte al Societăţii Culturale „Pasărea Phoenix".

Membru al Uniunii Scriitorilor din România, producator al Festivalului national "Steaua Chisinaului—Steaua Moldovei", director al proiectelor: „Dicţionarul scriitorilor români contemporani de pretutindeni" şi „Antologia poeziei româneşti în mileniul III".

A editat 35 de cărţi la Chişinău, Iaşi, Alba Iulia, Craiova, Timişoara, Bucureşti şi Ottawa. Maestru în Artă.

Detaliile Produsului

Limba: Română
Coperta: Copertă moale
Pagini: 196
Editura: Lumina
Apariția: 2012
ISBN: 978-9975-65-32-8
Dimensiuni: 13 x 20 cm
Greutatea: 0.3000

Pareri