Călătoriile lui Guliver

Călătoriile lui Guliver
82,00 MDL (17,15 RON)

Disponibilitate: Stoc epuizat

Descriere

Jonathan Swift vine din Irlanda, iar călătoriile sale sunt universale. Gulliver e copilul din noi, care se desprinde încet-încet de lucrurile mici, pentru a creşte într-o lume pe care n-o înţelege. O carte despre lucrurile simple care înalţă, altfel spus, despre modestie şi demnitate.

O poveste perenă despre copilărie, visare şi maturitate. Ilustraţiile extrem de sugestive şi prietenoase dau viaţă personajelor din carte.

„După două zile, împăratul avu cea mai năstruşnică idee. El ordonă trupelor ce se aflau în apropierea capitalei să se pregătească de paradă, rugându-mă să stau în atitudinea colosului din Rhodos, adică să ţin picioarele cât mai departe unul de altul. El ordonă apoi generalului, un bătrân conducător experimentat, să orânduiască trupele în formaţie de luptă şi să le treacă în revistă printre picioarele mele […].

Acest corp era compus din trei mii de infanterişti şi o mie de cavalerişti. Maiestatea Sa le ceruse tuturor soldaţilor, ameninţându-i cu pedeapsa cu moartea, să dea dovadă de cea mai mare bună-cuviinţă faţă de mine, ceea ce nu împiedică deloc pe unul dintre tinerii ofiţeri să ridice ochii în sus, când trecu pe sub mine. Iar pentru a spune adevărul, trebuie să mărturisesc că pantalonul meu era atunci într-o stare atât de rea, încât le dădu prilej de râs..“ -- Calatoriile lui Gulliver

 

Despre Autor


 

Jonathan Swift (1667-1745) este cunoscut publicului larg ca autor al Călătoriilor lui Gulliver. A fost considerat de mulţi un mizantrop desăvârşit, deşi a făcut parte din clerul Bisericii Anglicane. Va rămâne însă în istorie ca primul pamfletar de origine engleză.  

Detaliile Produsului

Titlu Original:
Grupa de Vârstă: 9-12 ani
Limba: Română
Coperta: Copertă moale
Pagini: 208
Editura: Corint
Apariția: Februarie 2014
ISBN: 978-973-128-488-0
Dimensiuni: 13 x 20 cm
Greutatea: 0.2500

Pareri