Calătorii cu Charley

Mai multe poze

Calătorii cu Charley
213,00 MDL (44,56 RON)

Disponibilitate: Stoc epuizat

Descriere

Volumul "Călătorii cu Charlie", explorând America, publicat în 1962, este ultimul şi, în unele privinţe, cel mai amplu dintre jurnalele sale de călătorie, prezentând o viziune complexă asupra Statelor Unite la începutul unui deceniu tumultuos. Este opera unui scriitor matur, la sfârşitul unei lungi cariere şi un fel de elegie a unei lumi pierdute.

Este în egală măsură şi o carte de memorii fascinantă, un autoportret al omului căruia nu i-a plăcut niciodată să-şi facă publică o autobiografie precisă. Pentru că au ajuns să posede atât de multe LUCRURI, scria el, (americanii) îşi risipesc timpul şi banii tolăniţi pe canapea, în şedinţe de psihanaliză. Ce specie ciudată putem fi noi! Putem face faţă oricăror situaţii în care ne pun Dumnezeu şi Natura, cu excepţia abundenţei.

Dacă aş dori să distrug o naţiune, i-aş da totul din belşug şi, astfel, aş reuşi s-o culc la pământ, nefericită, lacomă şi putred de bolnavă.

Despre Autor

John Steinbeck s-a născut în 1902, în Salinas, California, oraş aflat la câţiva kilometri de Coasta Pacificului şi în apropiere de fertila Salinas Valley, o regiune care, de altfel, a furnizat fundalul predilect pentru o bună parte dintre operele sale.

Detaliile Produsului

Titlu Original: Travels with Charley in Search of America
Limba: Română
Coperta: Copertă moale
Pagini: 352
Editura: Rao
Apariția: Noiembrie 2010
ISBN: 9786068251523
Dimensiuni: 13 x 20 cm
Greutatea: 0.4500

Pareri