Călătoria lui Radu în Țara Poveștilor

Călătoria lui Radu în Țara Poveștilor
75,00 MDL (15,69 RON)

Disponibilitate: Stoc epuizat

Descriere

”Trebuie să recunoaştem: copiii noştri sunt lăsaţi deseori să se descurce singuri cu ceea ce se întâmplă în sufletul lor. Noi, părinţii, cumpărăm copiilor multe cărţi şi le cerem să le citească, profesorii ni se alătură cu cereri de performanţă şi-i doresc olimpici la toate materiile. Astfel, deseori, nu mai rămâne nimeni alături de ei să-i ajute să se descurce în textele pe care le citesc, stările sufleteşti pe care le simt şi situaţiile de viaţă pe care le parcurg.

„Calatoria lui Radu în Ţara Poveştilor" vine cu o contribuţie importantă pentru dezvoltarea culturii noastre psihologice, îi ajută pe copii să-şi înţeleagă lumea interioară, iar pe adulţi îi sensibilizează în raport cu necesităţile psihoemoţionale ale copilului. Cartea reprezintă o îmbinare reuşită dintre text, jocuri, exerciţii -acel „cum să facem?" solicitat atât de des de către părinţi în consultaţii. Felicit autoarele cărţii pentru inspiraţie şi sunt sigură că această carte va avea un destin fericit.” -- Zinaida Bolea, psiholog

”Mi-aş fi dorit şi eu să fi „mers", la timpul meu, într-o călătorie ca cea a lui Radu, în Lumea sentimentelor şi a emoţiilor, trecând prin Lumea Poveştilor. Ca şi mulţi alţi copii din generaţia mea, am învăţat aceste lecţi pe cont propriu, ajutată doar pe alocuri de părinţi. Mi-ar fi plăcut să fi avut la îndemână cartea de faţă, atunci când copiii mei erau mici. M-am descurcat intuitiv cu lecţiile de educaţie şi de cultivare a emoţiilor şi sentimentelor. Intuitiv le încurajam şi le cultivam pe cele sănătoase şi am încercat să le dezrădăcinez pe cele nedorite. Pe cât am reuşit, nu ştiu.

În anumite perioade ale creşterii fiicelor mele, simţeam că am nevoie de o discuţie cu un psiholog, dar şi cu un pedagog bun, care au lipsit total din viaţa lor şcolară. Cel mai bun psiholog a fost educaţia de acasă, de la părinţii mei, şi codul moral creştin al părinţilor şi bunicilor mei... Astăzi, le regăsesc în cărţile de morală creştină, în diverse ediţii ale codurilor bunelor maniere, inclusiv în cel european, dar le mai regăsesc şi în comportamentul şi în discursul tuturor celor înţelepţi din neamul nostru, pe care obişnuim să-i numim decani de vârstă...” -- Valentina Butnaru, preşedintele societăţii „Limba noastră cea română"

Detaliile Produsului

Grupa de Vârstă: 6-8 ani
Limba: Română
Coperta: Copertă moale
Pagini: 132
Editura: Pontos
Apariția: 2010
ISBN: 978-9975-51-121-6
Dimensiuni: 16,5 x 24 cm
Greutatea: 0.2680

Pareri

Bestseller.md îți mai recomandă: