Cadavrul Răsturnat - Stânga la Răscruce

Cadavrul Răsturnat - Stânga la Răscruce
164,00 MDL (34,31 RON)

Disponibilitate: Stoc epuizat

Descriere

Descrierea Cărții

„În această carte curajoasă şi lucidă, Bernard-Henri Lévy propune o anatomie neiertătoare a iluziilor, obsesiilor şi fobiilor stângii occidentale contemporane. Cel care, încă din anii ’70, a denunţat totalitarismul comunist şi fascist îşi continuă aici opera demistificatoare, demontând noile şi vechile mituri care blochează reflecţia de stânga şi o condamnă la partizanate sinucigaşe: antiamericanismul, antiglobalismul, anticapitalismul, antisemitismul. O lectură deopotrivă neliniştitoare şi necesară pentru toţi cei care vor să ia măsura complexităţilor ideatice ale lumii de azi.“

Vladimir Tismăneanu

 

Bernard-Henri Lévy reînvie în acest volum spiritul primelor sale cărţi. Pentru a descrie ameninţarea noii patologii, propune o ipoteză provocatoare şi generoasă: stânga şi-a învins prima tentaţie totalitară (comunismul) doar pentru a cădea în alta, ale cărei origini se regăsesc în partea opusă a eşichierului politic (mai exact, în mare parte, în zona extremei drepte), a ieşit din „barbaria cu chip uman“ doar pentru a se prăbuşi în „ideologia franceză“.

În această „critică a noii raţiuni progresiste“ îi avem alături pe Alain Badiou şi Carl Schmitt; o întrebare a lui Michel Foucault; Universalul paulin sau cel în viziunea lui Levinas; o discuţie cu Sarkozy; cazul Royal; sofismele lui Noam Chomsky sau ale lui Régis Debray; spectrul lui Pierre Bourdieu; adevărata faţă a lui Tariq Ramadan; amintirea lui Benny Lévy; umbra unui tată minunat; un început de autobiografie intelectuală împletită strâns cu fragmente de biografie generaţională.

Şi, la sfârşit, două injoncţiuni greu de reconciliat ca: mai mult ca oricând se pune problema să nu părăsim „vechea casă“ bântuită de duhuri rele — ci, dimpotrivă, ea trebuie, vai, reconstruită din temelii.

 

Detaliile Produsului

Titlu Original: Ce grand cadrave à la renverse
Limba: Română
Coperta: Copertă moale
Pagini: 328
Editura: Curtea Veche
Apariția: 2009
ISBN: 978-973-669-865-1
Greutatea: 0.3500

Pareri