Bucurați-vă. Antologie de Versuri

Bucurați-vă. Antologie de Versuri
168,00 MDL (35,15 RON)

Disponibilitate: Stoc epuizat

Descriere

„Dumitru Matcovschi este un poet impresiv şi deopotrivă reflexiv. Cu alte cuvinte, sensibilitatea este egalată sau însoţită permanent, este potenţată de raţiune. A vorbi, aşadar, despre Dumitru Matcovschi înseamnă a vorbi despre o etapă foarte importantă a poeziei basarabene, mai exact a poeziei româneşti din Basarabia, căreia Domnia Sa i-a adăugat o nouă coardă.

Cu asemenea repere, apropiindu-se în acelaşi timp şi continuând melosul popular, folclorul, cu asemenea puncte de vedere, cu asemenea date de plecare, Dumitru Matcovschi a fost unul dintre întregitorii prin cuvânt ai conştiinţei naţionale din Basarabia…”-- Acad. Constantin CIOPRAGA

 

 

A photo posted by Bestseller.md (@bestseller_md) on

 

"[...]Am fost, în clipă,
sunt, voi fi în clipă.
Gol nesfârșitul, nesfârșit de gol.
Ca pasărea cu-o singură aripă,
am obosit și am rămas de stol.

Viu, mort, crucea mi-o port și cred în omul
cel de alături, mă aplec, să-l înțeleg,
pe amândoi ne va avea în pază Domnul,
și ne va fi abia atunci destinu-ntreg."-- (Să nu plâng, 1991)

 

Despre Autor

Dumitru Matcovschi (n. 20 octombrie 1939, satul Vadul-Rașcov, județul Soroca, în prezent raionul Șoldănești — d. 26 iunie 2013, Chișinău) a fost un poet, prozator, academician, publicist și dramaturg din Republica Moldova, membru titular al Academiei de Științe a Moldovei. Este recunoscut în critica literară pe plan internațional și reprezintă un simbol al mișcării de renaștere națională din Basarabia.

Dumitru Matcovschi este autorul a peste 50 de volume de poezie, proză și piese de teatru și este recunoscut drept un simbol al mișcării de renaștere națională din Basarabia. Unele din creațiile sale au fost traduse în rusă și lituaniană.

Dumitru Matcovschi a scris, de asemenea, și piese de teatru, precum Președintele, Cântec de leagăn pentru bunici, Piesă pentru un teatru provincial, Pomul vieții, Abecedarul, Ion Vodă cel Viteaz, Sperietoare, Tata, Troița, Bastarzii etc. Troița a fost ecranizată în 1993 prin premiera filmului televizat de lung metraj cu același nume.

Multe din versurile lui Matcovschi au fost transpuse pe note de către compozitori ca Ion Aldea-Teodorovici, Petre Teodorovici, Mircea Oțel, Mihai Dolgan, Constantin Rusnac, Tudor Chiriac, Anatol Chiriac, Ion Enache, Eugen Doga,Bucurați-vă, prieteni fiind unul din cele mai recunoscute cântece din repertoriul muzicii ușoare autohtone. Poetul a prezentat un interes aparte pentru creația populară orală (poeziile Inimă de mamă, Cu numele tău) și probleme ale timpului (piesa Abecedarul).

În anul 2011, scriitorul a fost decorat cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofițer, categoria A „Literatură”, de către președintele României, Traian Băsescu. În 2009, cu ocazia aniversării a 70 de ani de la naștere, Matcovschi a primit de la primarul orașului Chișinău titlul și panglica de Cetățean de Onoare al orașului.

Printre altele, Matcovschi a primit următoarele distincții:

    1989 — Scriitor al poporului
    1996 — Cavaler al Ordinului Republicii Moldova
    1996 — Membru titular al Academiei de Științe din Republica Moldova
    1997 — Laureat al Festivalului Internațional de poezie „Nichita Stănescu”
    2000 — Cavaler al Ordinului Steaua României în grad de Comandor
    2012 — Cavaler al Ordinului „Meritul Cultural”

A fost deținător al premiilor „Mihai Eminescu” și „Pentru distincție în muncă”.

Detaliile Produsului

Limba: Română
Coperta: Copertă tare
Pagini: 420
Editura: Cartier
Apariția: 2014
ISBN: 978-9975-79-900-3
Dimensiuni: 13,5 x 20 cm
Greutatea: 0.4450

Pareri

Bestseller.md îți mai recomandă: