Bazele Anatomiei

Bazele Anatomiei
517,00 MDL (108,16 RON)

Disponibilitate: Stoc epuizat

Descriere

Scopul declarat al acestui manual este cel de a-i ajuta pe elevii din clasele terminale de liceu care se pregătesc pentru medicină sau pe studenții din primul an de studiu la facultate să descopere, să înțeleagă în profunzime și să memoreze mai lesne elementele de bază ale anatomiei umane.

Textul, conceput special conform acestor cerințe și folosind terminologia anatomică internațională, prezintă esențialul anatomiei generale și al sistemelor anatomice, urmând constant de-a lungul celor 15 capitole un plan didactic foarte clar și eficient:

● organogeneză

● morfologie

● anatomie funcțională.

O prezentare grafică aerată, în care s-au lăsat ample spații marginale, permite lucrul direct pe carte.

Ilustrațiile, sugestive, excepționale prin modernitatea planșelor și prin calitatea științifică, sunt foarte numeroase și originale. Prin simplitatea și directețea lor pedagogică ele permit o însușire fără dificultăți a cunoștințelor cerute.

Casetele marginale pe fond albastru, numite Resurse Atlas, fac trimitere la iconografia complementară din lucrarea Atlas de anatomie, de același autor, apărută la Editura Litera în 2014.

Întrebările cu răspuns multiplu, care apar la sfârșitul fiecărui capitol, dau posibilitatea celui care consultă cartea să își verifice rapid și eficient cunoștințele acumulate.

Didactică, dar atractivă, prezenta lucrare este un instrument de cunoaștere accesibil și îmbină cel puțin două calități esențiale pentru un astfel de demers – o prezentare grafică de cea mai înaltă ținută și o viziune care, pornind de la originea și morfologia structurilor anatomice, ajunge la funcționalitatea acestora, oferind un punct de reper pentru abordarea succintă a unor aspecte clinice.

 

Detaliile Produsului

Limba: Română
Coperta: Copertă moale
Pagini: 392
Editura: Litera
Apariția: August 2015
ISBN: 978-606-741-940-5
Dimensiuni: 22 x 28 cm
Greutatea: 0.4000

Pareri