Balade Vesele şi Triste (BPT, Vol. 60)

Balade Vesele şi Triste (BPT, Vol. 60)
69,00 MDL (14,43 RON)

Disponibilitate: Stoc epuizat

Descriere

Ce rămâne valabil astăzi din poetul Topîrceanu?

Aș zice că tocmai una dintre faţetele umoristului. Ceea ce-l face, adică, să fie nu contemporanul nostru (cum cerea o sintagmă cândva la modă), ci exact contemporanul contemporanilor lui: insul activ, implicat în conflictele și în partizanatele scriitoriceşti, care-şi citea cu fervoare comilitonii şi-şi încânta la diverse șezători literare publicul, tămâind sau otrăvind după situaţie. Într-un cuvânt, cronicarul. Topîrceanu nu e un bun desenator după natură. Memorabil, în schimb, se arată în crochiurile după literatură. Ca oricărui meseriaș, când scrie despre scris, lui îi stă bine.

Relativismul, disimularea, faconda, răsfăţul, poza îl prind. Le afectează una câte una şi le ia peste picior nu neapărat în aceeași ordine. 

 

Despre Autor

George Topîrceanu (n. 20 martie 1886, București - d. 7 mai 1937, Iași) a fost un poet, prozator, memorialist și publicist român. Debutează încă din liceu, la 19 ani, publicând primele încercări, sub pseudonimul „G. Top” la revista umoristică Belgia Orientului (1904). Volumele sale (Balade vesele și triste, Migdale amare, Scrisori fără adresă, Pirin - Planina) se bucură de succes de public și de presă, în special poezia, pentru care obține în 1926 Premiul Național de Poezie. - Wikipedia

Detaliile Produsului

Limba: Română
Coperta: Copertă tare
Pagini: 352
Editura: Curtea Veche
Apariția: 2010
ISBN: 978-973-669-953-5
Dimensiuni: 12 x 20 cm
Greutatea: 0.3000

Pareri