Arta de a Avea Întotdeauna Dreptate

Arta de a Avea Întotdeauna Dreptate
214,00 MDL (44,77 RON)

Disponibilitate: Stoc epuizat

Descriere

O exemplară scriere filozofică despre arta de a purta dispute din care să ieşim întotdeauna învingători. Un manual de retorică indispensabil, plin de echivoc, umor şi ironie.

Stratagema I

Opinia adversarului trebuie extinsă peste limitele ei naturale, ea trebuie interpre tată cât se poate de general, într-un sens cât mai larg, ba chiar exagerată; opinia proprie trebuie luată, în schimb, în sensul cel mai precis, restrângând-o la limite cât se poate de strâmte: căci cu cât mai generală este o opinie, cu atât mai atacabilă este ea.

Stratagema a VIII-a

Adversarul trebuie înfuriat: căci astfel el nu mai este capabil să judece corect şi să profite de ascendentul pe care-l are, eventual, asupra noastră. Îl putem înfuria fiind pur şi simplu impertinenţi, sâcâindu-l şi fiind în chip vădit nedrepţi cu el.

Stratagema a XIV-a

O stratagemă impertinentă este să procla măm teza noastră ca fiind demonstrată - văzând că suita de întrebări puse adversarului a atras răspunsuri defavo rabile tezei -, în ciuda oricărei evidenţe, şi să tri umfăm pur şi simplu. Dacă adversarul este timid sau prostănac, iar noi înşine nu ducem lipsă de neobrăzare şi, în plus, avem şi o voce răsunătoare, atunci şansele de izbândă sunt mari.

Stratagema XXI

În cazul în care adversarul recurge la un argument superficial sau sofistic, pe care-l sesizăm de îndată, putem, desigur, să-l contracarăm arătând peni bilul şi superficialitatea argumentului; dar mai bine este să răspundem printr-un contraargument la fel de superficial şi sofistic, pentru a-l putea pune în încurcă tură. Căci nu adevărul e important, ci cine câştigă.

 

Despre Autor


 

Arthur Schopenhauer s-a născut la Danzig pe 22 februarie 1788. Datorită averii moştenite de la tatăl său, a putut duce multă vreme o viaţă lipsită de griji, dedicându-se filozofiei.

După studii de medicină şi ştiinţe ale naturii la Göttingen, întrerupte curând, îşi obţine în 1813 titlul de doctor în filozofie la Jena, cu lucrarea Despre împătrita rădăcină a principiului raţiunii suficiente. La sfatul îndrumătorului său de doctorat, filozoful sceptic Gottlob Ernst Schulze, îi citeşte pe Platon şi Kant.

În 1811 audiază cursurile lui Fichte la Berlin, fiind mai degrabă dezamăgit. Prin mama sa, Salonnière Johanna Schopenhauer, scriitoare cunoscută în epocă, tânărul Arthur reuşeşte să-l cunoască personal pe Goethe, care îi va fi o vreme partener de discuţii pe teme de teorie a culorilor. În urma discuţiilor şi a corespondenţei purtate cu Goethe, publică în 1816 scrierea Despre văz şi culori.

La începutul anului 1819 apare Lumea ca voinţă şi reprezentare, o carte care cuprinde „o metodă de filozofare experimentată aici pentru prima dată şi care se diferenţiază complet de toate cele folosite până acum". Temperamentul tumultuos al autorului cărţii răzbate şi din lunga corespondenţă cu editorul Brockhaus, ce rămâne un document literar al epocii. Imediat după publicarea cărţii, Schopenhauer pleacă într-o călătorie în Italia, pentru ca, în 1820, să se înscrie ca docent privat la Universitatea din Berlin, profesând doar puţină vreme (dar rămânând înscris formal până în 1831).

Concurenţa făţişă pe care încearcă să i-o facă lui Hegel în faţa studenţilor, programându-şi cursul în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră cu acesta, se termină cu o înfrângere: doar un număr de 9 studenţi, în total, sunt interesaţi de prelegerile sale. Hegel va muri de holeră în 1831, iar Schopenhauer părăseşte la rându-i Berlinul de frica bolii, mutându-se la Frankfurt. 

În 1839, scrierea sa Despre libertatea voinţei este premiată de Academia Norvegiană şi va apărea în 1841 împreună cu o altă scriere, căreia premiul îi fusese însă refuzat, intitulată Despre fundamentul moralei. În 1843 publică, tot la Brockhaus, a doua ediţie din Lumea ca voinţă şi reprezentare, însoţită de adăugiri substanţiale sub forma unui al doilea volum.

De-a lungul întregii vieţi, Schopenhauer a ţinut în preajma sa şi un pudel, pe care la fiecare zece ani, când animalul îmbătrânea şi murea, îl înlocuia cu un altul asemănător, ce primea acelaşi nume, Atman (în sanscrită: „suflu vital"), fiind convins că cel în viaţă este o reîntrupare a celorlalţi, că este „ascunsul sâmbure al câinelui", cu o vorbă din Faust-ul lui Goethe.

În 1851 apare Parerga şi Paralipomena, împreună cuAforismele asupra înţelepciunii în viaţă. Acestea îi aduc celebritatea, publicul acordând acum atenţie, retrospectiv, şi cărţii sale de tinereţe. E, totodată, momentul în care Schopenhauer, care se considera întemeietorul unei noi religii, al unei soteriologii de sursă brahmanică şi deci opusă celei iudeo-creştine, se vede înconjurat şi de discipoli. Pe aceştia îi numeşte, fără vreo reţinere, „apostolii" şi „evangheliştii" săi.

A fost pe deplin convins de valoarea sistemului său, spunând că „va veni timpul în care cel ce nu va şti ce anume am spus eu cu privire la un anume lucru va fi considerat pur şi simplu un ignorant". Era convins de asemenea că, în viitor, va deveni obiectul unui adevărat cult. Moare de pneumonie la 21 septembrie 1860, la Frankfurt pe Main.

Detaliile Produsului

Titlu Original: Eristische Dialektik oder Die Kunst, Recht zu behalten
Limba: Română
Coperta: Copertă tare
Pagini: 156
Editura: Art
Apariția: Mai 2015
ISBN: 978-606-710-204-8
Dimensiuni: 12,5 x 18,5 cm
Greutatea: 0.2000

Pareri