Arheologia Cunoaşterii

Despre Arheologia cunoasterii se poate afirma ca este o carte de tranzitie, o carte-salt, o carte-parcurs. O carte-sinucudere si o carte-renastere. O carte implinire-esec. Este cartea cea mai manifest-ludica a lui Foucault, cea mai explicit-nietzcheeana, care arunca o lumina cu totul aparte asupra modului atat de complex, de plin de surprize de a practica cugetarea filosofica a lui Foucault.

- V-ati intitulat ultima carte Arheologia cunoasterii. De ce „arheologie“?

- Din doua motive. Am folosit, mai intai, acest cuvant intr-un mod intrucatva orb, pentru a desemna o forma de analiza care nu este propriu-zis o istorie (in sensul in care se povesteste, de pilda, istoria inventiilor sau istoria ideilor), dar nici propriu-zis o epistemologie, adica o analiza interna a structurii unei stiinte.

Acest altceva l-am numit, asadar, „arheologie“; si apoi, retrospectiv, mi s-a parut ca hazardul nu m-a calauzit prea gresit: la urma urmei, acest cuvant, „arheologie“, cu pretul unei aproximatii care-mi va fi, sper, iertata, poate insemna: descriere a arhivei.