Draga mea iubită (LIVRARE: 15 ZILE)

David Deida

La comandă

Livrare în decurs de 15 zile!

Descriere

„Draga mea iubită” este o carte care vorbește despre iubirea romantică, văzută ca „un templu, un laborator al lui Dumnezeu, o modalitate sublimă de transformare spirituală”. David Deida oferă asupra acestui subiect perspectiva unei oportunități sacre a sufletului de a transcende limitările egoului și a face saltul cuantic către noi posibilități emoționale, încă necunoscute.

Draga mea cititoare,

 

Îți dăruiesc capitolele care urmează ca și cum ai fi iubita mea. Indiferent dacă ești singură sau căsătorită, îți dăruiesc aceste cuvinte la fel cum le-aș oferi iubitei mele. Chiar dacă nu ne vom întâlni niciodată, doresc să îți ofer posibilitatea de a-ți simți inima bătând împreună cu inima mea.

 

Ani la rând am ținut cursuri și seminarii în întreaga lume, unde am întâlnit femei și bărbați care și-au deschis inimile, împărtășindu-și reciproc cele mai profunde dorințe. Am descoperit astfel că reușim să ne cunoaștem mult mai profund prin inima unei persoane care ne iubește, care dorește să se deschidă față de noi și să ne vadă așa cum suntem, să ne asculte și să ne simtă dorințele inimii.

 

Iar dorința cea mai profundă a inimii oricui – a ta și a mea deopotrivă – este aceea de a dărui și a primi iubire. Dorul pe care îl simți acum în inima ta este la fel cu cel simțit de fiecare om. Dacă vei simți acest dor deschizându-ți inima față de mine, sper că vei reuși să te cunoști mult mai profund prin inimile tuturor acelora care s-au deschis în adevăr și încredere în fața mea, inspirându-mi aceste cuvinte.

 

Toate inimile doresc să se deschidă față de Dumnezeu, față de iubirea divină care se revarsă din abundență asupra noastră a tuturor. Indiferent dacă ești sau nu o persoană religioasă, inima ta aspiră să se deschidă nelimitat, să fie văzută și să se ofere în totalitate pe sine. Asta înțeleg eu prin „a te deschide față de Dumnezeu” – a te deschide și a simți inima fiecărui om ca fiind expresia divină a iubirii.

 

Sexualitatea este una dintre expresiile divine ale iubirii, sau cel puțin așa ar trebui să fie. Îți ofer capitolele care urmează așa cum i-aș oferi inima iubitei mele, pentru ca tu să îți deschizi inima față de Dumnezeu și să simți iubirea divină, indiferent dacă ești singură sau într-o relație, indiferent dacă faci dragoste sau faci un ceai. Speranța mea este că îți vei deschide inima citind aceste cuvinte și vei ajunge să înțelegi mai profund cât de mare este aspirația iubirii divine de a se manifesta prin inima fiecărui om.

 

Îți ofer, așadar, aceste capitole ca și cum ai fi iubita mea, pentru ca tu să recunoști că prin inimile noastre deschise curge aceeași iubire.”

 

(David Deida)

Mai multe informații

Limba: Română
Pagini: 223
Apariția: 2020
Coperta: Copertă moale
ISBN: 978-606-8460-81-9