Aici: Atunci şi Acum. Dialoguri

Aici: Atunci şi Acum. Dialoguri
56,00 MDL (11,72 RON)

Disponibilitate: Stoc epuizat

Descriere

Cartea de interviuri, Aici şi Acum, a cărei primă ediţie a apărut în anii brejnevismului, în perioada unei stagnări pestilenţiale, a fost un volum unic în ce priveşte prospeţimea şi acuitatea abordării celor mai diverse subiecte, a fost un gest de curaj, pentru că aducea în prim-plan o lume dezgolită de fardul convenţionalismelor culturii oficiale.

Aceiaşi oameni ai establishment-ului artistic moldovenesc, care ne plictiseau şi erau atât de previzibili în apariţie lor publice, în cartea lui Saka apăreau personaje vii, cu slăbiciuni, sensibilităţi şi afecte, cu hobby-uri şi tabieturi nemărturisite până atunci. Interlocutorii săi se dovedeau adesea vulnerabili, pentru că impenitentul intervievator îi mai şi prindea pe picior greşit cu felul său de a pune întrebări directe şi „inoportune”, cu talentul său de a schimba mereu registrul discurţiei.

Recenzii

"Aici şi Acum, cartea care – mă bucur să-mi reconfirm opinia – a făcut epocă, a fost şi una care, pe mine, cel puţin, proaspăt întors din oastea imperială, mă făcea să văd... lucrurile altfel, decât ne obişnuise insipida şi minuscula informaţie despre „viaţa noastră culturală”.

Una e că descopeream omul care punea şi îşi punea întrebări (o diversiune în sine), alta e că descopeream nişte oameni, nişte personalităţi, acolo unde mă obişnuisem doar cu nişte nume... de o omogenitate nivelantă. Era una dintre nu prea multele cărţi care m-au fascinat la modul cel mai palpitant…"-- Mircea V.Ciobanu

"Serafim Saka este autorul cu un scris co(ocvial,dar şi... sonor! Aş îndrăzni să „forţez" puţin, zicând: scris-orator. Scris din Agora - pentru Agora. Pe alocuri, chiar de Gomorai Bineînţeles, şi Sodoma - sovietică, stalinistă, brejnevistă, ruso-colonială. Dar şi din Scylla şi Charybda. De asemenea, ale dihăniilor şi dihoniilor istoriei necruţătoare care ne-au nedreptăţit pe noi, românii de pretutindeni.

Aceste lucruri, dar mai ales ideaţia lor, trebuie iar şi iar conştientizate întru neuitare... Pentru conştiinţele noastre, ale pământenilor frământaţi în istorie,frământaţi de istorie. In vremi şi sub vremi. Dar, demni...- parcă aceasta ar fi concluzia din doar două cuvinte despre ceea ce spun, cum spun şi cum percutează în ecou cărţile acestui coleg pre nume Serafim Mărturisitorul, apologetul spunerii de sine şi de alţii." -- Leo Butnaru

Despre Autor

Serafim Saka s-a născut pe 16 martie 1935, în satul Vancicăuţi, judeţul Hotin.

A fost redactor la publicaţiile „Tinerimea Moldovei”, „Cultura”, „Nistru”, consultant la Uniunea Scriitorilor din Moldova, editor, preşedinte al PEN-clubului (Moldova).

Debutează editorial cu volumul de proză „Era târziu” (1968), urmat de romanele „Vămile” (1972), apărut şi la Bucureşti în 1991 şi „Linia de plutire” (1987), editat şi de „Cartea Românească” (1994).

A semnat câteva cărţi de eseuri, interviuri şi note de călătorie - „Aici şi acum” (1976), „Pentru tine bat” (1987), carte distinsă cu Premiul de Stat, „Basarabia în Gulag” (1993).

Detaliile Produsului

Limba: Română
Coperta: Copertă moale
Pagini: 452
Editura: Prut Internațional
Apariția: 2010
ISBN: 978-9975-69-316-5
Dimensiuni: 14,6 x 20 cm
Greutatea: 0.5040

Pareri