50 de Idei Geniale care au Schimbat Omenirea

Mai multe poze

50 de Idei Geniale care au Schimbat Omenirea
131,00 MDL (27,41 RON)

Disponibilitate: Stoc epuizat

Descriere

Motorul cu aburi, tiparul, sistemul bancar, vaccinul, telefonul, internetul... puteți să vă imaginați lumea fără ele? 50 de idei geniale este o fascinantă călătorie de descoperire a celor mai importante idei pe care le-au avut vreodată oamenii.

John Farndon a apelat la o serie de experţi, care au căzut de acord în privinţa unei liste cu 50 de idei, de la cele elementare, cum ar fi roata, până la cele mai pretenţioase, cum ar fi teoria cuantelor. După ce lista a fost finalizată, autorul a configurat un site şi i-a invitat pe vizitatori să voteze ideea pe care o considerau ei cea mai importantă. În fruntea listei s-a situat internetul. Dar este el oare mai important decât democraţia sau decât abolirea sclaviei?

Ce s-ar fi ales de umanitate fără foc, vaccinuri, agricultură sau canalizare? Fără roată, civilizaţia modernă ar fi practic imposibilă, dar și capitalismul și căsătoria ne-au schimbat radical modul de viaţă. Fiecare dintre aceste idei este importantă şi a avut un impact uriaş asupra omenirii.

Scopul cărții nu este să ne ofere răspunsuri, ci să ne provoace curiozitatea și să ne facă să medităm la ceea ce contează cu adevărat – care sunt ideile de care avem nevoie şi care sunt cele de care ne putem lipsi. Trecerea în revistă a celor 50 de idei geniale mai are un scop, cel de a glorifica ingeniozitatea, bogăţia de idei strălucite pe care le-au avut oamenii de-a lungul secolelor.


Recenzii

În carte sunt selectate 50 de idei/invenții care au schimbat vița de zi cu zi a oamenilor și chiar cursul omenirii. Fiecăreia îi sunt rezervate câteva pagini din care puteți afla informații esențiale despre ele. Ghiciți cine e pe primul și pe ultimul loc ?

O să vă dezvălui chiar eu răspunsul la întrebarea de mai sus, întrucât ele se află chiar pe coperta patru a cărții :). Dar înainte de toate trebuie să vă spun că aceste 50 de idei au fost selectate de o serie de profesori și cercetători din întreaga lume, iar apoi a fost creat un web site unde puteau fi votate. Astfel a ajuns Internetul să fie consderată ideea genială numărul unu în lume, iar pe ultimul loc s-a plasat...căsătoria.

Așa cum spuneam, fiecare alegere din cele 50 are câteva pagini de prezentare. E adevărat că realitățile la care se referă sunt mai mult englezești, dar ceea ce am apreciat a fost faptul că face referire la date foarte recente.

Cartea prezintă invenții a căror utilitate este larg recunoscută cum ar fi: tiparul, vaccinul, contracepția, telefonul etc.; dar are și poziții în clasament mult mai abstracte: speranța, numărul zero, marxismul, sinele, iubirea romantică, logica și analiza matematică.

Antologia de idei geniale nu se dă în lături de la a enumera vinul și torsul pintre acestea și nici invenții care ne înfrumusețează viața cum ar fi ceramica sau muzica. Cartea este un bun atlas miniatural de cultură generală pentru că îți reamintește date cheie despre fiecare lucru și îl pune foarte bine în context.

Vă imaginați viața fără cafea și ceai ? Dar fără refrigerare, fără scriere, sau fără drepturi egale pentru femei ? Cam asta a făcut acest volum pentru mine; am realizat de câte lucruri extraordinare mă folosesc zilnic fără să mă gândesc că era o vreme când oamenii se descurcau cumva fără ele.

Clișeistic, știu. Dar poate că o astfel de lectură măcar vă va face o zi mai frumoasă.

Plusuri: Îți oferă câteva date esențiale despre cele mai importante invenții ale omenirii

Minusuri: Este o lectură fragmentară din cauza capitolelor de câte 5 pagini

Recomandari: Celor interesați de o lectură pt cultura lor generală

-- Andreea Chebac, Bookblog.ro

Detaliile Produsului

Titlu Original: The World's Greatest Idea: The Fifty Greatest Ideas That Have Changed Humanity
Limba: Română
Coperta: Copertă moale
Pagini: 304
Editura: Litera
Apariția: 06.04.2012
ISBN: 978-606-600-654-5
Dimensiuni: 14 x 20 cm
Greutatea: 0.2920

Pareri