Elevul Dima dintr-a șaptea

Mihail Drumeș

Descriere

”Viaţa nu are nevoie decât de iubirea simplă, de toate zilele, cu scopul ei cert. Marile pasiuni înfruntă timpul, legile firii, toată orânduiala lumii, în goana lor nebună, fără ţintă şi fără frâu." -- Mihail Drumeş

Una dintre cele mai bine vândute cărţi de literatură română din toate timpurile, Elevul Dima dintr-a şaptea reprezintă cartea de suflet a multor generaţii, care farmecă într-o măsură atât de covârşitoare de la prima lectură, încât se cere citită şi recitită, cu un nou val de emoţii, la vârste diferite. Într-o curgere alertă, aproape filmografică, romanul desfăşoară în faţa cititorilor săi aventurile lui Grig Dima care, după ce-şi petrece prima parte a vieţii la Londra, se mută la liceul Mihai Bravu din Craiova.

Aflat la vârsta adolescenţei, când libertatea e deplină, iar visele sunt trăite su maximă intensitate, eroul descoperă dragostea şi odată cu aceasta fericirea, dar şi mecanismele unei lumi ruinate, pe care îşi doreşte s-o schimbe.

Cartea ”Elevul Dima dintr-a șaptea” a fost adăugată în lucrarea "101 Cărți Românești de Citit Într-o Viață" de Eugen Istodor, editorialist la Cațavencii și Dilema Veche, membru al Uniunii Scriitorilor din România

 

Recenzie Bestseller.md


 

Romanul povesteşte viaţa de adolescent în toate stagiile ei. Grig Dima, „Elevul Dima” care este şi personajul principal trece prin toate sentimentele posibile de la iubire, compasiune, bunătate și până la răzbunare. Dima este adus de către tatăl său pentru a studia la Craiova, unde stă în gazdă la Dona Bianca, aici cunoaşte alţi tineri de vârsta lui cu care se împrieteneşte, și mai târziu se îndrăgosteşte de fica gazdei Lotte.

Acești tineri, fiecare descris unic în felul său, luptă pentru un vis, luptă cu nedreptățile pe care le văd în societate. Ei râd, plâng, sunt îndrăzneţi sau timizi. Fac jurăminte , promit să iubească pentru veșnicie, iubesc cu pasiune, pregătiţi să dea dovadă de eroism, crezându-se nişte eroi care pot înfăptui chiar și ceea ce e considerat imposibil.

Dima găseşte o scrisoare în care scrie că pe o insulă este o comoară. El spune asta prietenilor şi împreună decid să meargă şi s-o găsească. Mai mult decât atât, fac o echipă, care ajunge să fie de peste 1000 de membri. Totul pare frumos până nu vine profesorul Attila şi le spulberă visul. Attila îi tratează pe elevi ca pe nişte animale, iar Dima se opune şi apare o confruntare pe care, evident, Dima o pierde şi este dat afară din şcoală, ajungând chiar într-o închisoare. Însă povestea lui nu are cum să se termine aici şi acum începe adevărata acţiune.

Mi-a plăcut cartea, are toate ingredientele necesare care să-ţi amintească de copilărie, de visurile pe care le aveai. E o carte care se citeşte rapid, fiindcă Drumeş are talentul să nu plictisească cu descriile sale. Sfârşitul este unul emoţionant şi foarte bun.

-- Recenzie de Cristian Plop, Editor web la Bestseller.md. Proiect realizat în parteneriat cu Stiripozitive.eu

 

Despre Autor


 

Mihail Drumeș (n. Mihail V. Dumitrescu, 26 noiembrie 1901, Ohrid, Macedonia - d. 7 februarie 1982, București) a fost un romancier român, foarte popular in perioada interbelică. În anul 1938 apare romanul Scrisoarea de dragoste în colecția Universul literar al ziarului Universul. Autorul reia tema nuvelei Capcana, pe care o amplifică, dându-i și unele sensuri sociale, încât se poate spune că romanul dezbate tema carierismului. 

În 1942, romanul Sfântul Părere, publicat În 1930, în foileton, în coloanele cotidianului "Dimineața" și imediat î Ed. Cartea românească, reapare cu titlul schimbat în Cazul Magheru, în Ed. Bucur Ciobanul și este recenzat pozitiv de "Viața românească:, "Gândirea", "Rampa". Apare volumul Teatrul, ediție bibliofilă. În 1946, romanul Elevul Dima dintr-a șaptea, frescă a adolescenței din literatura noastră, alături de Medelenii lui Ionel Teodoreanu, îl aduce pe autor din nou în atenția cititorilor. - Wikipedia

Mai multe informații

Limba: Română
Pagini: 608
Apariția: 2020
Coperta: Copertă tare
Dimensiuni: 20 x 13,5 cm
ISBN: 978-606-710-778-4